România reconfirmă intenția de a investi în proiectele de interconectare a rețelelor de gaze și energie electrică

  • 28 Iulie 2017 18:41
România reconfirmă intenția de a investi în proiectele de interconectare a rețelelor de gaze și energie electrică

Un grup de specialiști din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii a discutat cu colegii din Ministerul Economiei al României unele aspecte de facilitare a investițiilor românești  în proiectele de interconectare a rețelelor de transport gaze naturale și energie electrică între România și Republica Moldova, precum și opțiunile de realizare practică a acestor proiecte.  

În cadrul discuțiilor, autoritățile române au reconfirmat intențiile de realizare a investițiilor în proiectele de interconectare a rețelelor de transport gaze naturale și energie electrică din România și Republica Moldova. În context, părțile au convenit asupra elaborării și agreării reciproce a foilor de parcurs pentru implementarea proiectelor cu determinarea responsabilităților pentru realizarea investițiilor și implementării proiectelor, se arată într-un comunicat al Misnisterului Economiei și Infrastructurii.

În cadrul dialogului, delegația moldovenească a reliefat prevederile cadrului juridico-normativ, în raport cu opțiunile de realizare a investițiilor respective în Republica Moldova,  urmând ca prin eforturi conjugate sa fie identificată soluția optimă de realizare în practică a intențiilor declarate.

Vizita delegației Ministerului Economiei și Infrastructurii la București a fost organizată în contextul continuării dialogului bilateral privind realizarea proiectelor de interconectare a rețelelor de transport gaze naturale și energie electrică dintre România și Republica Moldova, inițiat de prim-miniștrii Pavel Filip și Mihai Tudose în cadrul vizitei șefului Executivului de la București la Chișinău la 21 iulie, curent. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
19,96
Cer fragmentat
Umiditate:44 %
Vint:1,54 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
22
Thu
18
Fri
18
Arhivă Radio Chișinău