România | Laserul de la Măgurele a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume

  • 13 Martie 2019 10:07
România | Laserul de la Măgurele a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume

Laserul de la Măgurele, România, proiect cofinanțat din fonduri europene cu 311 milioane de euro, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume, informează Digi24.ro.

„Premieră mondială în proiectul Sistemul laser de mare putere (HPLS) din cadrul Centrului Extrem Light Infrastructure – Nuclear Physics, în data de 7 martie, a fost atinsă puterea de 10 PetaWatts. Guvernul României a sprijinit realizarea acestui proiect complex, infrastructura pan-Europeană ELI (Extreme Light Infrastructure), una dintre cele mai importante facilități de cercetare europene, nu doar pentru că reprezintă o evoluție științifică semnificativă pe plan mondial în domeniul laserilor de mare putere, ci și pentru faptul că se construiește cu resurse financiare alocate prin Programul Operațional dedicat Dezvoltării Regionale, la care se adaugă și fonduri naționale”, a transmis Guvernul de la București.

Componenta românească a Proiectului ELI este axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) și se construiește la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH).

Sistemul, a cărui instalare în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016, s-a aflat în procedura de testare finală, atingându-se, în acest moment, puterea propusă de 10 PW, cea mai mare putere din lume.

Proiectul a beneficiat de o finanțare de 311 milioane de euro fonduri europene, prin POSCCE 2007-2013 și Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Guvernul României anunță că, realizarea celui mai puternic laser din lume, va fi marcată miercuri, printr-un eveniment organizat la ELI-NP Măgurele.

Sursa: Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,52
Cer fragmentat
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău