Anul 2007, comparabil cu 1918

Pentru România acest obiectiv s-a conturat clar din momentul oficializării relațiilor diplomatice cu Uniunea Europeană, care datează din 1990. În anul următor, relațiile au fost extinse și în domeniul economic, în special, pe dimensiunea comerțului. În 1995, în conformitate cu declarația de la Snagov, România solicită să devină membru al Uniunii Europene, dar procesul se va dovedi destul de lung și anevoios. Negocierile propriu-zise de aderare a României la Uniunea Europeană au început abia în 2000. Procesul de aderare a fost relativ lung și a presupus multe schimbări și reforme, finalizându-se cu aderarea României și a Bulgariei la UE începând cu 1 ianuarie 2007.

Aderarea României la Uniunea Europeană a devenit cea mai mare realizare istorică a poporului român de după marea unire în 1918. Ca urmare a aderării la UE, România a realizat un salt de civilizație remarcabil, începând cu o refacere economică spectaculoasă și o creștere a nivelului de trai a românilor cu totul deosebit de perioada socialistă. Beneficiile dobândite prin aderarea la UE au însemnat miliarde de euro anual, care au asigurat cheltuieli ale cetățenilor de rând pe imobile mai mari și mai moderne, pe autoturisme mai scumpe, pe alte bunuri de consum, care până în anul 2007 erau inaccesibile multor români.

O bunăstare fără precedent pentru România

Apartenența la UE a adus o bunăstare fără precedent pentru România, care la momentul aderării a beneficiat de o creștere economică remarcabilă, pornind de la un Produs Intern Brut de circa 100 de miliarde de euro în 2006, până la 300 de miliarde de euro anul acesta. După aprecierea analiștilor economici, dacă România rămânea astăzi precum Republica Moldova în afara UE, nivelul dezvoltării ei economice și sociale corespundea ultimului loc între țările actual membre UE. Pe când apartenența la UE a garantat României nivelul de 78% din PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare a mediei europene, în fața Ungariei, Croației, Letoniei, Slovaciei, Greciei și Bulgariei.

Dezvoltarea spectaculoasă a României în componența UE s-a datorat, în primul rând, faptului că țara este un beneficiar net al bugetului comunitar, în condițiile în care finanțarea totală primită de la Comisia Europeană este de 3 ori mai mare decât contribuția națională plătită la bugetul Uniunii Europene. România este unul dintre principalii beneficiari ai Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, situându-se pe locul 5 ca alocare financiară și pe locul 4 ca sume încasate până acum. Până la sfârșitul actualului deceniu, România poate beneficia de aproape 80 de miliarde de euro din fondurile europene, în condițiile când capacitatea de absorbție a acestor fonduri a constituit în 2023 indicele de 97%.

Moldova, oscilând între modele de dezvoltare

Spre deosebire de România integrată în UE încă în 2007, Republica Moldova în toți acești ani a ratat parcursul european, oscilând între modele de dezvoltare opuse. Deosebirea parcursului european în cel de al doilea stat românesc situat la est de Prut, s-a caracterizat prin lipsa unui consens național privind alegerea de civilizație. În Republica Moldova, și după peste treizeci de ani de existență a statului independent, așa și nu s-au creat condiții pentru un „Pact Snagov” ca manifestare a consensului politic larg cu privire la viitorul țării. Astfel, în conformitate cu unul din ultimele sondaje efectuate, doar 53 la sută din respondenți ar opta pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar peste 33% ar vota împotrivă.

În plan identitar majoritatea adepților ideii pro-europene sunt cetățeni moldoveni cu conștiință națională românească asumată. Pe când printre oponenții orientării europene a Republicii Moldova se regăsesc cu precădere minoritățile naționale și adepții moldovenismului antiromân. Există o legătură strânsă între Moldova dominată de moldovenismul antiromânesc și oponența factorului european în societatea moldovenească. De fiecare dată cum la Chișinău se afirmau la guvernare forțele politice militant „moldoveniste”, parcursul european al statului moldovenesc derapa sau în cel mai bun caz stagna.  

A pierdut mai multe oportunități și avantaje

Republica Moldova, ratând în comparație cu România sau statele baltice aderarea la Uniunea Europeană (UE), a pierdut mai multe oportunități și avantaje de dezvoltare. Dacă ar fi fost membru al UE, Moldova ar fi avut acces la una dintre cele mai mari piețe de consum din lume, fără bariere tarifare și cu reguli comerciale uniforme, ceea ce ar fi putut stimula creșterea economică și dezvoltarea afacerilor locale. Spre deosebire de țările membre UE, Republica Moldova nu a putut beneficia de fonduri structurale și de coeziune pentru dezvoltarea regională, infrastructură și alte proiecte de importanță strategică. Neaderarea a însemnat că Moldova nu a avut acces la aceste resurse financiare, rămânând critic dependentă în plan economic de Moscova cu politicele ei neocoloniale.

În consecință, Republica Moldova a stagnat economic și social, șituându-se pe unul din ultimele locuri în Europa după dezvoltarea economică și a nivelului de viață. După unul din principalii indicatori economici, PIB-ul pe cap de locuitor în Moldova este de 7 ori mai mic decât media din țările UE. Și după PIB pe locuitor, UE depășește Moldova de patru ori după paritatea puterii de cumpărare, ceea ce înseamnă că nivelul de viață în UE este de patru ori mai înalt decât în Republica Moldova.

UE, garant al bunăstării și prosperității

Aderarea la Uniunea Europeană și statutul de membră NATO a dus România la o distanță foarte mare față de Republica Moldova la capitolul dezvoltare economică și bunăstare socială, fapt ce a determinat un decalaj al produsului intern brut (PIB) per cap de locuitor între două state românești, care la începutul anilor '90 și chiar 2000 se aflau în poziții economice mai mult sau mai puțin similare, de 15.000 de dolari. Acest decalaj solid s-a format în timp ce România a devenit membră a Uniunii Europene - garant al bunăstării și prosperității, și a aderat la umbrela de securitate NATO, pe când Republica Moldova oscila în materie de vector de politică externă, păstrându-și însă în permanență preferința pentru est.

Astăzi, devenind țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, Republica Moldova are o șansă unică de a depăși starea de subdezvoltare și sărăcie. Însă la fel de important și adevărat este și faptul că munca ce trebuie depusă este enormă și poate da rezultate numai ca rezultat al unui efort conjugat al majorității covârșitoare a societății. Dar, deocamdată, societatea moldovenească rămâne periculos divizată în plan de alegere de civilizație, adepții orientării europene doar cu puțin depășindu-i numeric pe adversarii cursului european. În Republica Moldova alternanța democratică la putere înseamnă nu atât competiția pentru o politică mai eficientă europeană, cât schimbarea cardinală a cursului de dezvoltare. 

Alegerea europeană pentru Republica Moldova este strâns dependentă de asumarea de către ea a identității celui de al doilea stat românesc. În condițiile când societatea moldovenească continuă să se găsească în plan identitar în prizonieratul conceptului „moldovenist” antiromânesc ca moștenire a epocii coloniale, Republica Moldova nu are cum să devină europeană și să garanteze cetățenilor săi bunăstare și democrație. Între o Republică Moldova „moldovenistă” și o Românie europeană decalajul de civilizație va continua să crească, condamnând o parte a poporului român situat la est de Prut la sărăcie și subdezvoltare. În Europa Republica Moldova poate să intre doar cu identitate românească, pe când identitatea „moldovenistă”, fiind produsul fostei metropole coloniale, poate doar să oprească parcursul european ancorând statul moldovenesc în spațiul eurasiatic sub dominația Moscovei revanșei imperialiste.