România este țara UE cu cea mai mică dependență de importurile de gaze naturale

  • 19 Aprilie 2022 16:12
România este țara UE cu cea mai mică dependență de importurile de gaze naturale

Rata de dependență a Uniunii Europene de importurile de gaze naturale a scăzut ușor în 2021, până la 83%, de la 84% în 2020, însă România este țara membră cu cea mai redusă dependență de importurile de gaze naturale (24%), arată datele publicate marți de Eurostat, informează Agerpres.

Alte state cu o dependență redusă de importurile de gaze naturale sunt: Danemarca (26%) și Țările de Jos (33%).

La polul opus, țările membre cu cea mai mare dependență de importurile de gaze naturale sunt: Malta (104%), Suedia (102%) și Spania (101%).

Comparativ cu situația din 2020, cele mai mari creșteri ale dependenței de importurile de gaze naturale au fost înregistrate în Malta (de la 96% în 2020 până la 104% în 2021, o creștere de opt puncte procentuale), Irlanda (de la 64% până la 71%, creștere de șapte puncte procentuale) și România (de la 17% în 2020 până la 24% în 2021, o creștere de șapte puncte procentuale).

Cele mai mari scăderi de la un an la altul au fost înregistrate în Letonia (de la 121% până la 61%, adică o scădere de 59 de puncte procentuale), Austria (de la 73% până la 51%, scădere de 22 de puncte procentuale) și Slovacia (de la 88% la 69%, scădere de 20 de puncte procentuale).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
11,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:5,66 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău