România, alături de toate statele membre UE, Ucraina, SUA și Marea Britanie – pe lista ”țărilor neprietenoase cu Rusia” aprobată de guvernul de la Moscova
-
07 Martie 2022 13:35
Guvernul rus a aprobat luni lista statelor străine neprietenoase cu Rusia, iar din listă fac parte toate cele 27 de state membre UE (printre care se numără și România), SUA, Marea Britanie, Canada, Australia, dar și Ucraina, potrivit deciziei de pe site-ul oficial al guvernului de la Moscova, transmite g4media.ro.
Decizia guvernului de a întocmi această listă a fost provocată de un decret din 5 martie al președintelui Vladimir Putin privitor la ”procedura provizorie de îndeplinire a obligațiilor față de anumiți creditori străini”, potrivit sursei citate.
Potrivit decretului prezidențial, statul, cetățenii ruși și companiile ruse care au datorii în valută față de creditorii străini din lista țărilor neprietenoase le vor putea plăti în ruble. În plus, toate tranzacțiile firmelor rusești cu cetățeni și companii din statele incluse în listă vor fi aprobate de comisia guvernamentală pentru controlul investițiilor străine.
Cei mai mulți dintre creditorii străini au anunțat deja că nu vor primi plățile în ruble, iar analiștii străini dezbat dacă această decizie a Rusiei nu însemnaă de fapt o intrare de facto în incapacitate de plată (default).
Lista integrală a ”țărilor neprietenoase față de Rusia”:
– Australia,
– Marea Britanie,
– țările UE,
– Islanda,
– Canada,
– Liechtenstein,
– Monaco,
– Noua Zeelanda,
– Norvegia,
– Coreea,
– San Marino
– Singapore,
– STATELE UNITE ALE AMERICII,
– Taiwan,
– Ucraina,
– Muntenegru,
– Elveția,
– Japonia