România a actualizat lista țărilor din zona galbenă pentru care este obligatorie carantina. R. Moldova, în continuare pe listă

  • 09 Aprilie 2021 08:42
România a actualizat lista țărilor din zona galbenă pentru care este obligatorie carantina. R. Moldova, în continuare pe listă

Lista țărilor pe care România le consideră cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată joi, la propunerea CNSU. Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină pentru 14 zile. De asemnea, cei care se întorc din țările respective, au obligația să prezinte un test COVID-19 negativ la urcarea în avion sau autocar. Cei care au un test negativ, stau în carantină doar 10 zile, comunică Digi24.ro.

Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat.

Lista a fost alcătuită la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică și ia în calcul datele publicate de ECDC joi 8 aprilie. De pe listă

Prevederile despre carantină și excepțiile de la carantină sunt prevăzute în Hotărârea CNSU nr. 9 din 2.02.2021.

Sursa: DIGI24

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău