Rolul diasporei moldovenești în calitate de partener și contribuitor la modernizarea R. Moldova a fost discutat de reprezentanți ai diasporei și cei ai guvernării
-
26 Iulie 2022 16:36
Rolul diasporei moldovenești în calitate de partener și contribuitor la modernizarea Rep. Moldova a fost discutat astăzi de reprezentanți ai diasporei și cei ai guvernării. În acest sens, Institutul Republican Internațional din Moldova propune o platformă de comunicare - Diaspora_NET, transmite Radio Chișinău.
Institutul Republican Internațional din Moldova propune guvernanților și diasporei o platformă de comunicare pentru mai multă implicare în procesul de modernizare și integrare a Rep. Moldova în Uniunea Europeană. Proiectul constă în cartografierea diasporei, implicarea în ciclurile electorale din R. Moldova, implicarea civică a organizațiilor și actorilor din diasporă în relație cu instituțiile statului etc. În acest sens, vice-președintele Parlamentului, Mihai Popșoi a spus că guvernarea încearcă toate metodele pentru a-i aduce mai aproape pe cei plecați din țară și pentru a le facilita viața acestora în țara de reședință:
Pe de-o parte să încercăm să aducem o parte din cei care pleacă, darcel mai important este să oprim exodul. Cu mare regret, plecarea cetățenilor Rep Moldova peste hotarele țării în căutarea unei vieți mai buni continuă. Noi, în Parlament, încercăm să creăm aceste condiții de viață în Rep. Moldova și să ușurăm viața cetățenilor noștri, fie că e vorba de proiecte de lege, acorduri, prin care facilităm recunoașterea diplomelor de studii, fie că e vorba de recunoaștere a permiselor de conducere. Fie că e vorba de asistență socială, de facilitarea primirii pensiei, inclusiv revenind acasă, aici în Moldova.
Cea mai mare provocare a guvernării este implicarea diasporei în procesul decizional, susține secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Sergiu Odainic:
Această deschidere a statului față de reprezentanții diasporei nu a fost permanentă sau constantă, au fost etape în istoria noastră când diaspora a fost pusă de-o parte, cu niște politici în detrimentul diasporei. Și apropo, ceea ce s-a modificat și la ceea ce s-a ajuns astăzi, cât de deschis este sistemul nostru electoral, tot este un merit al acestor. Președinta Convenției Moldo-Americană, Elena Dragalina, a spus că diaspora americană are un potențial mare de investiție în Rep Moldova, însă sunt câteva aspecte care îngreunează această încredere între stat și reprezentații diasporei, precum politicile de transfer internațional interbancar și taxarea dublă a investitorilor:
„Despre transfer, care sunt condițiile dacă îmi vine un transfer – 0,75% din suma transferată. În SUA plătești taxele, o cotă pe care o achiți la bancă, dar nimic în plus pentru transfer internațional. Cum să vină în Rep. Moldova un investitor și să transfere un milion de dolari, și el din start rămâne fără o parte de bani. El nici nu a început și are deja cheltuieli. Taxarea dublă – foarte mulți concetățeni, foarte mulți din diaspora americană au afaceri în Rep. Moldova. Dar e foarte greu să le faci ca să nu le plătești sub masă...
Institutul Republican Internațional din Moldova recomandă digitalizarea serviciilor oferite de instituțiile de stat reprezentative peste hotarele Rep. Moldova.