Roberta Metsola a reconfirmat solidaritatea statelor UE față parcursul european ireversibil al Republicii Moldova

  • 21 Mai 2023 18:06
Roberta Metsola a reconfirmat solidaritatea statelor UE față parcursul european ireversibil al Republicii Moldova

Agenda europeană a Republicii Moldova și realizarea reformelor pro-europene, au fost discutate, astăzi, de prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul întrevederii găzduite la Parlamentul Republicii Moldova, arată un comunicat al Guvernului.

Șeful Guvernului a salutat decizia oficialului european de a se alătura Adunării „Moldova europeană” și de a transmite susținerea plenară a Parlamentului European pentru alinierea cât mai curândă a țării noastre la blocul comunitar.

„Trăim astăzi un moment istoric și vă mulțumim că ați ales să fiți parte din el. Suntem recunoscători instituțiilor europene pentru sprijinirea inițiativelor ce vizează fortificarea securității, dezvoltarea infrastructurii, consolidarea independenței noastre energetice și îmbunătățirea condițiilor de trai în Republica Moldova. Cetățenii noștri merită un viitor european și o viață mai bună”, a spus prim-ministrul Dorin Recean. 

La rândul său, președinta Parlamentului European a reconfirmat solidaritatea statelor și a instituțiilor europene în parcursul european pe care s-a angajat țara noastră, subliniind faptul că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, apreciind perseverența autorităților de la Chișinău de a genera rezultate rapide și concrete în ceea ce privește îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene și alinierea la standardele europene.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
7,18
Câțiva nori
Umiditate:98 %
Vint:1,03 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
18
Wed
18
Arhivă Radio Chișinău