Robbie Williams crede că ar putea suferi de sindromul Asperger

  • 29 Iunie 2018 18:23
Robbie Williams crede că ar putea suferi de sindromul Asperger

Robbie Williams crede că ar putea suferi de sindromul Asperger și a mărturisit că simte că ceva lipsește la el, informează vineri, 29 iunie, Press Association.

Interpretul hit-ului ''Angels'' a menționat mai demult că s-a confruntat cu depresia și anxietatea și a povestit de asemenea detalii despre lupta sa cu drogurile și abuzul de alcool.

Cântărețul, în vârstă de 44 de ani, a explicat că în capul lui se dă ''o muncă destul de grea''.

''Ceva lipsește în mine, am lacune mari'', a declarat el într-un interviu acordat Radio 2. ''Poate (fi) Asperger sau autism. Nu știu în ce spectru mă aflu, dar ceva este", a adăugat el.

"Am o compulsie interesantă, dependență, boală mintală aș putea spune'', a declarat fostul membru al trupei Take That, completând: ''Aș fi suferit de asta (indiferent) dacă eram starul pop Robbie Williams, sau muncitorul Robbie Williams".

Robbie Williams este căsătorit cu actrița americană Ayda Field, în vârstă de 39 de ani, cuplul având împreună doi copii, o fetiță de 5 ani, Teddy, și un băiețel de 3 ani, Charlton.

Joi, muzicianul a fost protagonistul unei apariții surpriză în cadrul unui concert susținut la Amsterdam de starul pop britanic Ed Sheeran, notează sursa citată.

La începutul acestei luni, Williams a declanșat o controversă după ce a făcut un gest obscen la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de fotbal 2018, arătând degetul mijlociu spre camera de filmare, în timpul transmisiunii în direct.

Sindromul Asperger este o formă de autism, ce include tulburări în privința interacțiunilor sociale și a posibilităților de comunicare. Inițial, Hans Asperger a descris acest sindrom ca pe "o psihopatie autistică" dar, după moartea sa în 1980, boala a primit numele savantului austriac, încheie AFP.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău