Roamingul rămâne gratuit în UE până în 2032
-
09 Decembrie 2021 16:59
Roamingul va rămâne gratuit în țările Uniunii Europene până în 2032, în urma unui acord politic la care au ajuns Parlamentul European și statele membre. Sistemul care prevede că cetățenilor europeni nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE a fost prelungit cu 10 ani, anunță Comisia Europeană.
Cetățenii UE vor putea să sune, să transmită mesaje text și să folosească datele mobile atunci când călătoresc în interiorul Uniunii fără costuri suplimentare și la același nivel de calitate ca în țara lor de origine. Vor avea un acces mai bun la comunicațiile de urgență, indiferent de locul în care se află în Europa, și vor avea dreptul să primească informații clare referitoare la situația în care li s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming. Regulamentul va intra în vigoare la 1 iulie 2022, notează DIGI24.
„Din 2017 beneficiem, ca europeni, de acces gratuit la roaming. Iar prin acordul convenit astăzi, ne-am asigurat că ne vom putea bucura de aceste beneficii pentru încă 10 ani și că vom putea rămâne conectați, vom putea efectua apeluri, trimite mesaje text și naviga pe internet fără costuri suplimentare atunci când călătorim în UE. În același timp, prin acest nou regulament, îmbunătățim, totodată, calitatea experienței de roaming”, a spus Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.
„În timpul vacanțelor petrecute în Grecia, Austria sau Bulgaria. Atunci când vizităm clienți sau furnizori în Italia sau Estonia…. Faptul că putem călători în străinătate fără să ne facem griji în legătură cu factura telefonică reprezintă o parte tangibilă a experienței pe care o avem ca europeni în raport cu piața unică a UE. Astăzi ne asigurăm nu numai că această experiență va continua, ci și că o vom îmbunătăți: vom avea parte de o calitate mai bună, de servicii mai bune și chiar de mai multă transparență”, a spus și Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.
Conform acordului, consumatorii vor beneficia de acces la serviciile de roaming atunci când călătoresc, la același nivel de calitate cu care sunt obișnuiți în țara lor de origine. Consumatorii care au de obicei acces la servicii 5G în țara lor de origine vor putea să beneficieze de servicii 5G și în roaming, ori de câte ori acestea sunt disponibile. În cazul în care sunt identificați factori specifici care ar putea avea un impact asupra calității experienței de roaming, operatorii vor avea obligația să își informeze prompt clienții cu privire la acest lucru.
De asemenea, în timpul călătoriilor în străinătate, cetățenii s-ar putea afla în situația în care au nevoie să sune la numerele naționale de telefon dedicate serviciilor pentru clienți, la serviciile de asistență sau la societățile de asigurări. Aceste servicii sunt, în general, gratuite sau taxate la un preț scăzut atunci când apelul se efectuează în țara de origine, în schimb, dacă apelul este efectuat din străinătate, consumatorilor li se percep adesea taxe suplimentare și aceștia pot avea surprize neplăcute la primirea facturii. De acum înainte, operatorii vor fi obligați să își informeze în mod adecvat clienții cu privire la taxele suplimentare care li se pot aplica atunci când se află în străinătate, astfel încât aceștia să poată face alegeri în cunoștință de cauză cu privire la utilizarea serviciilor respective, potrivit regulamentului.
Călătorii pot avea surpriza unor facturi deosebit de ridicate atunci când telefonul lor se conectează la alte rețele decât cele terestre, de exemplu în timpul unei călătorii cu avionul sau pe mare. Noul regulament garantează o mai bună informare a consumatorilor și o întrerupere automată a acestor servicii atunci când factura ajunge la un cost de 50 EUR sau la o altă sumă maximă definită în prealabil. Operatorii le pot oferi consumatorilor servicii suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a nu folosi serviciile de roaming în timpul călătoriei cu avionul sau pe mare.