R.Moldova solicită ONU să includă pe ordinea de zi problema retragerii forțelor ruse din Transnistria

  • 23 August 2017 18:03
0%
00:00:00
00:00:00

Republica Moldova solicită Organizației Națiunilor Unite să includă pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care va începe la 12 septembrie, problema retragerii forțelor ruse din regiunea transnistreană. 

Într-o scrisoare a reprezentantului permanent al Republicii Moldova la ONU, Victor Moraru, se afirmă că prezența militarilor ruși „constituie un pericol pentru menținerea păcii și a securității internaționale”.

Victor Moraru a cerut ONU să sprijine eforturile îndreptate spre încheierea procesului privind retragerea necondiționată, ordonată și completă a forțelor armate străine de pe teritoriul R. Moldova.

Pe de altă parte, președintele Igor Dodon a calificat cererea drept o acțiune de propagandă inutilă. Potrivit lui Igor Dodon, acest subiect trebuie examinat separat, iar retragerea trupelor ruse ar fi posibilă doar după soluționarea politică a conflictului transnistrean. El consideră că misiunea rusă de menținere a păcii ar fi una de succes și ar trebui să aibă continuitate. Igor Dodon a scris într-un mesaj pe o rețea de socializare că Guvernul  ar trebui, mai degrabă, să se concentreze pe relansarea procesului de negocieri în formatul 5+2, decât să arunce praf în ochii occidentalilor.

Amintim că forțele ruse au arămas în regiunea transnistreană încă din perioada sovietică. Ele au fost suplimentate în urma acordului de încetare a focului, semnat la 21 iulie 1992 de președinții R. Moldova, Mircea Snegur, și Federației Ruse, Boris Elțin care a pus capăt războiului de la Nistru. În ultimii ani, Chișinăul a cerut în repetate rânduri retrage trupelor ruse de pe teritoriul său pe motiv că și-au epuizat mandatul.  

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:1,54 m/s
Thu
-1
Fri
-3
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-1
Arhivă Radio Chișinău