R.Moldova, pe locul doi în topul țărilor de unde provin vinurile pe care le beau consumatorii din România
-
04 Decembrie 2018 13:25
Consumul anual în România este de 4,3 milioane de hectolitri (430 de milioane de litri) de vin, dintre care circa 11% provin din import, mai exact un total de 47,7 de milioane de litri în 2017, arată datele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri (APEV) de peste Prut, potrivit Ziarului Financiar.
În total, importurile de vin au avut o valoare de aproape 60 de milioane de euro în 2017, în urcare cu 20% față de anul anterior, scrie sursa citată. Totuși, prețul per litru rămâne mic, de doar 1,2 euro, iar explicația este faptul că multe vinuri sunt importate angro, arată datele APEV. „Vinurile importante din Spania, Bulgaria, Ungaria și Republica Moldova au fost în special angro“, conform APEV.
Astfel, piața de import a vinurilor în România este împărțită, în mare parte, de Italia (24%), R.Moldova (20%), Spania (19%) și Franța (18%).

