R.Moldova este la coada clasamentului statelor din Sud-Estul Europei la capitolul descentralizare

  • 04 Martie 2019 14:37
R.Moldova este la coada clasamentului statelor din Sud-Estul Europei la capitolul descentralizare

Republica Moldova înregistrează unul dintre cele mai slabe rezultate pentru Europa de Sud-Est, fiind a 4-a de la coadă, într-un clasament format din 14 state privind descentralizarea locală. O performanță mai proastă la acest capitol este atestată doar în Turcia, Albania și Bosnia Herțegovina. Statele din Sud-Estul Europei cu cele mai bune performanțe la acest capitol sunt Slovenia și Bulgaria.

Potrivit Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), subiectul descentralizării este unul sensibil și în egală măsură dificil deoarece suportă interpretări diverse din perspectiva funcțiilor exercitate dar și a resurselor gestionate. O evaluare comparativă în vederea realizării unui index complex care să permită evaluarea statelor din Europa de Sud-Est la capitolul descentralizării locale a fost efectuată de NALAS - instituție ce reprezintă rețeaua asociațiilor autorităților locale din Europa de Sud-Est, membru al căreia este și CALM. Indexul respectiv este format dintr-un număr de 140 de indicatori care sunt grupați pe 4 dimensiuni: Autonomia și guvernele locale; Calitatea serviciilor locale; Participarea și responsabilitatea și Implicarea în dialogul politic.

”Este greu de subestimat importanța acestui instrument pentru creșterea performanței autorităților publice locale. În acest sens, folosirea instrumentului vizat permite, de asemenea și realizarea unei comparații la nivel național dintre diverse APL, care poate servi la implementarea de politici care să ajute la rândul lor la depășirea eventualelor obstacole în activitatea APL. În același timp, indexul dat poate reprezenta și un instrument eficient de planificare la nivelul fiecărei localități a dezvoltării locale și un mijloc de prioritizare a modului de utilizare a resurselor în vederea atingerii unei performanțe maxime!, precizează un comunicat al CALM.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:11,32 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău