R.Moldova a fost condamnată de CEDO mai des decât o țară cu o populație de 10 ori mai mare

  • 28 Februarie 2017 10:07
R.Moldova a fost condamnată de CEDO mai des decât o țară cu o populație de 10 ori mai mare

Republica Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în decurs de 20 de ani, de mai multe ori decât țări cu o populație de zeci de ori mai mare într-o perioadă mai lungă de timp, potrivit unei statistici realizate de Centrul pentru Resurse Juridice.

Astfel, în 20 de ani Republica Moldova, care are o populație de aproximativ 3,5 milioane de locuitori, a fost condamnată în 339 de cauze, față de Germania, spre exemplu, cu o populație de peste 80 de milioane de locuitori, care a fost condamnată în 307 cauze în decurs de 64 de ani.

În anul 2016 Republica Moldova a fost pe locul 7 din 47 de state membre ale Consiliului Europei după numărul de cereri înregistrate la CEDO pe cap de locuitori. În anii precedenți se situa pe locurile 3-4.

În urma celor 339 de condamnări, Republica Moldova a fost obligată să plătească despăgubiri în valoare de peste 16 milioane de euro, sumă care este mai mare decât bugetul anual al instanțelor judecătorești.

Cele mai dese tipuri de violări care vizează Republica Moldova sunt neexecutarea hotărârilor judecătorești naționale, anchetarea inadecvată a maltratărilor, detenția în condiții proaste.

Anual, CEDO înregistrează aproximativ 1.000 de cereri împotriva R. Moldova, dar numărul acestora a scăzut continuu în ultimii ani, motivul invocat de CRJM fiind respingerea de Curte a 8.500 de cereri, fără o motivare explicită, ceea ce a descurajat avocații.

În prezent pe rol la CEDO sunt înregistrate peste o mie de cereri care au șanse mari de succes, adică de peste trei ori mai multe decât numărul de condamnări ale Republicii Moldova în ultimii 20 de ani.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
17,18
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:4,63 m/s
Fri
13
Sat
10
Sun
12
Mon
13
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău