Risc sporit de sancțiuni: R.Moldova mai are numai două luni pentru implementarea Codurilor rețelelor de gaze (Mold-Street)

  • 07 Aprilie 2019 14:32
Risc sporit de sancțiuni: R.Moldova mai are numai două luni pentru implementarea Codurilor rețelelor de gaze (Mold-Street)

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță că Republica Moldova este tot mai aproape de implementarea Codurilor rețelelor de gaze naturale.

Documentele sunt necesare pentru a ne integra în sistemul gazier european și de a reduce din dependența de Gazprom, potrivit Mold-Street.com 

În cadrul unei întâlniri de lucru a experților Secretariatului Comunității Energiei cu părțile interesate din Moldova (Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE), Moldovatransgaz, Moldovagaz) s-a discutat iarăși despre transpunerea Codurilor rețelelor de gaze naturale.

Moldova are obligația de a transpune codurile de rețea

Secretariatul Comunității Energetice, care oferă asistență ANRE în cadrul Programului EU4Energy pentru elaborarea și transpunerea documentelor, susține că acestea sunt parte a celui de-al Treilea Pachet Energetic al UE.

Sursa citată menționează că aprobarea de către ANRE a Codului rețelelor de gaze naturale este obligație expres prevăzută în Legea cu privire la gazele naturale, intrată în vigoare încă trei ani în urmă.

Potrivit Secretariatului Comunității Energetice, ca parte contractantă la Tratatul de instituire a Comunității Energiei, Moldova are obligația de a transpune cele două coduri de rețea până pe 29 iunie 2019.

Pe de altă parte toate părțile contractante la TCE (Tratatului Comunității Energetice), urmau să transpună prevederile Codurilor de rețea privind interoperabilitatea și schimbul de date, până pe 1 octombrie 2018.

Riscăm sancțiuni

Un alt factor este faptul că în cazul în care Republica Moldova nu își va onora angajamentul asumat de transpunere în cadrul național a prevederilor regulamentelor europene, menționate anterior, aceasta ar putea fi sancționată în conformitate cu clauzele Tratatului Comunității Energetice.

De notat că, documentul a fost elaborat de Moldovatransgaz SRL (controlată de Moldovagaz și respectiv Gazprom).

În prezent 99,9% din gazele consumate în Republica Moldova sunt importate din Rusia, de la Gazprom, care deține 50% din acțiunile Moldovagaz, iar împreună cu cota administrației separatiste de la Tiraspol - peste 63,3%.

Moldovagaz deține 100% din pachetele de acțiuni la 19 companii, inclusiv 12 societăți de distribuție a gazelor și a întreprinderii Moldovatransgaz, care se ocupă de gestiunea rețelei de transport a gazelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-2,76
Ceață
Umiditate:86 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău