REZULTATELE din Liga Campionilor | FC Porto - Leicester City, scor 5-0; Real Madrid - Borussia Dortmund, scor 2-2 (VIDEO)
-
08 Decembrie 2016 08:18
Borussia Dortmund a reușit să câștige Grupa D a Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce a smuls egalul, 2-2, cu Real Madrid, pe ''Santiago Bernabeu'', în ultima etapă a grupelor.
Real, deținătoarea trofeului, a condus cu 2-0, prin dubla lui Karim Benzema (28, 53), respectiv dar oaspeții au redus din diferență prin gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang (61), iar Marco Reus a dat lovitura pe final (89).
FC Porto a profitat de faptul că Leicester City, deja calificată, a folosit o echipă de rezerve și s-a impus categoric, 5-0, asigurându-și calificarea în optimi și făcând inutilă victoria danezilor de la FC Copenhaga la Bruges, 2-0. Danezii vor juca, totuși, în Europa League.
Legia Varșovia a câștigat și ea duelul direct cu Sporting Lisabona, cu 1-0, urmând să continue în Europa League, în timp ce lusitanii sunt eliminați din competiție.
Sevilla a obținut egalul de care avea nevoie la Lyon (0-0), pentru a fi sigură de calificarea în optimi. OL va continua în Europa League.
Tottenham Hotspur va juca și ea în a doua competiție intercluburi, după 3-1 cu ȚSKA Moscova, după ce rușii au deschis scorul.
Fundașul român Alexandru Mățel a intrat în minutul 86 la Dinamo Zagreb, învinsă cu 2-0 de Juventus, la Torino. Dinamo Zagreb și FC Bruges sunt cele mai slabe echipe din această ediție de Champions League, fără vreun punct câștigat, campioana Croației neavând nici măcar un gol marcat (15 primite).
Echipe calificate în optimile Ligii Campionilor: Arsenal, PSG, Napoli, Benfica, FC Barcelona, Manchester City, Atletico Madrid, Bayern Munchen, AS Monaco, Bayer 04 Leverkusen, Borussia Dortmund, Real Madrid, Leicester City, FC Porto, Juventus Torino, Sevilla.
Echipe calificate în șaisprezecimile Europa League: Ludogoreț, Beșiktaș, Borussia Moenchengladbach, FC Rostov, Tottenham Hotspur, Legia Var;ovia, FC Copenhaga, Olympique Lyon.