Rezultate surpriză în Republica Moldova la alegerile europarlamentare
-
10 Iunie 11:17
În Republica Moldova, Alianța PSD-PNL a câștigat alegerile europarlamentare cu 54,9 % din voturile exprimate, potrivit datelor oficiale publicate pe site-ul prezenta.roaep.ro.
Pe locul al doilea s-a situat Alianța Dreapta Unită cu 23,1%, urmată de REPER - 5,5%. AUR a acumulat 4,6% din voturi din partea cetățenilor români din RM.
Datele provizorii, preluate de pe site-ul autorității electorale permanente din România, nu includ, deocamdată, rezultatele de la secția de votare deschisă în Drochia.
În Republica Moldova, la scrutinul pentru alegerea membrilor Parlamentului European, au participat aproape 57 de mii de votanți - cu 19 mii mai mulți decât în 2019.
În total, peste hotarele României, au votat aproximativ 209 mii de alegători. Astfel, ponderea votanților din Republica Moldova în totalul cetățenilor români din străinătate ar fi de circa 27 la sută.