Rezervele de gaz, pline 90%: „UE este bine pregătită pentru iarnă”
-
21 August 2023 12:33
În urma invadării Ucrainei de către Moscova și a reducerii drastice a aprovizionării din Rusia, cei 27 au adoptat în iunie 2022 un cadru legislativ care îi obligă să ajungă, colectiv, la un grad de umplere a stocurilor de gaz de 90% la 1 noiembrie în fiecare an. Un mod de a-și întări autonomia energetică și a-și reduce dependența de aprovizionările cu gaz rusesc. Rusia reprezenta 15% din importurile de gaz ale UE în primul trimestru – un procentaj redus la jumătate într-un an. Europenii și-au crescut în timp achizițiile de gaz natural lichefiat (GNL) american, scrie publicația belgiană Le Vif, citată de G4Media.
Conform datelor agregate de la „Gas Infrastructure Europe” (GIE), asociația care grupează operatorii europeni de infrastructuri de gaz, depozitele europene erau pline vineri în medie 90,12% – adică circa 93 de miliarde de metri cubi în total.
Nivelurile variază de la țară la țară, de la 77% în Letonia la peste 99% în Spania, 84% în Franța. Potrivit Comisiei, un procentaj de 90% poate acoperi până la o treime din cererea de gaz a UE iarna.
„UE este bine pregătită pentru iarnă, aceasta va contribui la o mai mare stabilizare a piețelor (energetice) în lunile următoare”, a reacționat comisarul european pentru energie, Kadri Simson. Piața gazului rămâne totuși vulnerabilă la creșteri brusce: cursurile au crescut mult la începutul lui august, după amenințările cu greva în Australia în importante instalații de gaz și pe fondul unei cereri mari asiatice.
„Comisia va continua să supravegheze situația pentru ca nivelurile de stocare să rămână suficient de ridicate la apropierea iernii”, a arătat dna Simson. ”Partida nu s-a terminat, trebuie să rămânem circumspecți și să ne pregătim pentru vânt potrivnic”, cum ar fi o iarnă mai grea decât se așteaptă sau la turbulențe pe piețele de gaz, avertizase deja din iunie ministrul ceh al industriei și energiei, Jozef Sikela.
Pe de altă parte, statele membre s-au angajat să-și reducă consumul de gaz cu 15% în perioada dintre aprilie 2023 și sfârșitul lui martie 2024 față de media înregistrată în anii 2017- 2022.
Ei au depășit cu mult acest obiectiv anul trecut grație unei vremi clemente și tarifelor ridicate care au determinat gospodăriile și întrepriderile să facă economii. și-a redus cu 18% consumul de gaz între august 2022 și mai 2023 față de media precedenților cinci ani.