Revista presei | Campania electorală pentru Igor Dodon și Maia Sandu a ÎNCEPUT
-
03 Noiembrie 2016 09:22
Revista presei din 3 noiembrie
Campania electorală pentru Igor Dodon și Maia Sandu a ÎNCEPUT! - titrează Ziarul Național. Cetățenii R. Moldova urmează să iasă pe 13 noiembrie curent la vot ca să aleagă președintele țării în turul doi de scrutin. Alegerea va fi între socialistul Igor Dodon și candidata PAS, PPDA și PLDM, Maia Sandu, candidații au obținut cele mai multe voturi la alegerile din 30 octombrie.
Ce urmează în turul doi? - o întrebare analizată de expertul Iulian Chifu pe portalul Deschide.md. Potrivit analistului, urmează „o luptă și o muncă extrem de importantă pentru a menține drumul european al Republicii Moldova nealterat. Pentru că, totuși alegerea unui președinte pro-rus înseamnă instabilitate, izolare și presiune pe stoparea reformelor, ba chiar forțarea preluării de către socialiștii pro-ruși ai lui Dodon a puterii totale prin anticipate”, scrie Iulian Chifu.
Potrivit ziarului Evenimentul Zilei, „primul lucru pe care trebuia să-l facă Maia Sandu după aflarea rezultatelor preliminare ale primului tur de scrutin, era să bată alarma pericolului unui președinte prorus... Turul doi este o bătălie pe viață și pe moarte între Est și Vest. Pentru că Republica Moldova nu se află undeva la periferia planetei, departe de luptele geopolitice globale. Republica Moldova se află în spațiul ciocnirii a două lumi incompatibile, civilizația și „Gulag-ul” bolșevic. Și se află încă în sfera de influență a ultimului, ceea ce face ca orice abatere de la vectorul geopolitic favorizează automat politica Rusiei, atenționează EVZ. Materializarea lozincilor privind anticorupția, integritatea, nivelul de viață mai bun sau funcționarea instituțiilor statului, este posibilă doar în cadrul spațiului vestic”, scrie publicația.
Jurnal.md, titrează că „în sate, primarii din partea PD acționează în favoarea liderului PSRM”.
Același portal preia un comentariu Deutsche Welle: ”Dodon ar vrea să șteargă cu buretele declarațiile pe care le-a făcut în turul întâi. Candidatul pro-rus la Președinția Republicii Moldova, Igor Dodon, își schimbă retorica. Declarațiile care i-au adus puncte electorale în primul tur, i-ar putea tăia drumul spre Președinție în al doilea tur. Publicația se referă la declarațiile acestuia privind Crimeea, care au provocat un scandal diplomatic cu Ucraina. Totodată, autorul reține faptul că Dodon va merge la Moscova, la ziua de naștere a lui Renato Usatîi - la cerșit o declarație de sprijin? - se întreabă autorul.
În noua ediție a Ziuarului de Gardăgăsim un articol despre afacerile (i)legale ale candidatului funcția de președinte Igor Dodon.