”GLASUL este prima noastră tipăritură postbelică editată cu literele firești ale graiului strămoșesc.

Așadar, ni se dă, mai exact: ni se restituie alfabetul pentru care adevărații noștri înaintași, martiri ai neamului, și-au sacrificat viața;... Stropi de sânge,  nestinși încă, ne privesc ca niște ochi plini de suferință jertitoare, din fiecare literă. ...

Așadar ni se întoarce (sperăm că pentru totdeauna) una dintre cele mai prețioase comori spirituale pe care trebuie s-o păzim, cu toții, ca ochii din cap, cu bucurie stăpânită, cu răbdare schimnicească și înțelepciune latină.

Ni-i drag alfabetul latin nu pentru că este mai bogat și mai frumos decât alte sisteme grafice, dar pentru că este al nostru.

Bateți, clopotele, sub cerul Căprianei: ne-am regăsit neamurile, binecuvântați-le” scria, acum aproape trei decenii, articolul ”Regăsirea alfabetului latin: un moment istoric”, regretatul Grigore Vieru în primul număr de ”Glasul”.

Sursa foto: Timpul.md

Primele numere ale revistei ”Glasul” au fost gândite și au apărut în vremuri sovietice zbuciumate și tulburi în care autorii care au ”subminat siguranța de stat” prin aceste ”acțiuni antisovietice” au riscat cu propriile vieți tipărirea clandestină în Țările Baltice și transportarea revistelor la Chișinău. Ideea lansării unei reviste în grafie latină în Republica Socialistă Moldovenească a pornit de la scriitorul Ion Druță și a fost preluată de Leonida Lari, își amintește, într-un interviu pentru Radio Chișinău, publicistul și omul de cultură Vlad Pohilă.

”Leonida Lari, una dintre cele mai energice persoane și pătrunse de ideile românismului aici, a preluat ideea și a format o echipă, printre care și eu. Grigore Vieru, care s-a lăturat mai târziu, a făcut un fel de binecuvântare de drum bun pentru ”Glasul”. A fost  o urare tulburătoare în care îndemna  lumea să nu se teamă, acest îndemn biblic, nu vă temeți să învățați alfabetul latin, nu vă temeți să vorbiți corect românește, nu vă temeți să cereți ce doriți pentru prosperarea neamului, a limbii și a culturii”,  după cum își amintește Vlad Pohilă.

”Numele, cum să le scriem ?” este titlul articolului semnat de Vlad Pohilă în primul număr al revistei ”Glasul”.

”Revenirea la alfabetul latin înseamnă și o șansă sigură de a ne scrie corect numele și denumirile, schimonosite  atâta timp după bunul plac al scribilor și birocraților semidocți.

Astfel, în actele de identitate, în alte documente redactate în limba noastră, vom scrie Alexandru, Georgeta, Vasile, Ștefan, și nu Alexandr, Jeorjeta, Vasilii, Stepan”scria, în urmă cu 29 de ani, Vlad Pohilă.

”Măcelul foametei”, ”Fără Smirnov”, ”Să nu lăsăm nepoților nimicul”, ”Război pe timp de pace”, ”Mândra glăsuire”, ”Drepturi nedreptățite” sunt alte câteva titluri semnate de Ștefan Melnic, Viorel Mihail, Andrei Vartic, Constantin Olteanu, Ion Hadârcă, Viorel Ciubotaru apărute în cele 12 pagini ale primului număr al revistei.

Macheta s-a realizat clandestin la Chișinău, iar cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Letonia prima revistă a fost tipărită, cu multe dificultăți, după cum relatează Vlad Pohilă, la Riga.

”Când am adus primul număr, eu m-am întors, așa cum am și plecat cu colegul Iurie Z avațchi, cu avionul, având la noi câteva pachete cu revistele, în cazul în care ar fi fost confiscate tirajul cu cele 60 de mii de reviste care erau transportate cu camionul care erau aduse de un șofer pe nume Nicolae și un jurnalist, un patriot, Virgil Zagaevschi.”

La tipărirea nr. 2 al revistei, în iulie 1989 la Vilnius, Lituania,  echipa de redacție a fost ajutată de un regizor lituanian căsătorit cu o basarabeancă, Lica Melnic.

”Ne-au dus la Comitetul Central al Partidului Comunist lituanian și i-a spus secretarului pentru ideologie: trebuie să ajutăm acești tineri din Basarabia, lor rușii le-au luat mai mult decât nouă. Le-a luat alfabetul”

Vlad Pohilă își amintește cum au fost transportate și cele 100 de mii de exemplare ale celui de al doilea număr al revistei din Vilnius cu camionul.

”De la Vilnius, cu tirajul de 100 de mii de exemplare,  am venit cu camionul. Stăteam acolo înghesuiți împreună cu Iurie Zavațchi și Dan Spătaru, fiul unei pictorițe celebre. Am venit stresați prin Lituania, Belorusia, Ucraina. Vedeam în fiecare polițist, milițian de atunci, un agent al securității. Undeva prin Ucraina ne-a cerut să arătăm ce ducem. Și noi am spus că am cumpărat hârtie în Lituania, hărtie tipărită, că este mai ieftină pe care o vom spăla. Am mințit. Bănuiam că nu știe, și într-adevăr nu au știut. La fel ca și în cazul primului număr, câteva mii de exemplare au fost distribuite gratuit.  Am văzut oameni cum sărutau revista cu alfabetul nostru. Ce emoții!”

 Autor: Ina Guțu