Revista „Moldova de oriunde”, lansată în contextul Zilelor Diasporei
-
20 August 2016 11:02
În contextul Zilelor Diasporei desfășurate zilele acestea la Chișinău, a fost lansată revista diasporei ”MOLDOVA de oriunde”.
De asemenea, pe paginile revistei se regăsesc portretele de grup ale câtorva dintre cele 250 de asociații, grupuri de inițiativă și de excelență profesională din peste 30 de țări, care constituie diaspora Republicii Moldova. „Util pentru diasporă”, „10 lucruri care pot inspira Moldova” sunt alte câteva rubrici ale publicației.
„Convingerea noastră, exemplificată prin ceea ce facem pentru diaspora și împreună cu diaspora, este că Moldova e oriunde, acolo unde se află cetățenii ei”, afirmă în editorialul revistei Olga Coptu, șefa Biroului pentru Relații cu Diaspora.
În mesajele din deschiderea revistei, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova, Simone Giger, salută faptul că „Guvernul Republicii Moldova nu mai privește migrația ca pe o problemă socială, ci mai degrabă ca pe o oportunitate de dezvoltare”, iar șeful Organizației Internaționale pentru Migrație, Misiunea în Moldova, Antonio Polosa, confirmă sprijinul oferit Moldovei în „realizarea unei viziuni care este un imbold pentru dezvoltarea țării, fără a uita despre cei mai nefericiți”.
Conținutul primei ediții a revistei diasporei a fost elaborat de Agenția „URMA ta” în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD) și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).
Agenda Zilelor Diasporei în Republica Moldova include, împreună cu alte zeci de evenimente și acțiuni, cel de-al VII-lea Congres al Diasporei (19-20 august 2016), programul DOR (20-28 august), Diaspora Business Forum (21 august) etc.