Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău. Program, marți, 20 septembrie

  • 20 Septembrie 2022 10:54
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău. Program, marți, 20 septembrie

Spectacolul radiofonic „Cazul Lui Tudor Vladimirescu”, va fi audiat astăzi, la ora 14:00, în sala Antract de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Spectacolul prezintă aspecte din viața publică a lui Tudor Vladimirescu, împletite cu aspecte din viața lui privată. Autorul spectacolului, Gavriil Pinte, care a semnat scenariul și regia artistică, spune că scenariu pleacă de la procesul lui Tudor Vladimirescu:

Mi-am asumat această alcătuire. Se cunoaște faptul (acreditat istoric) că Vladimirescu a fost capturat de către adversarii eteriști, dus la Târgoviște, unde s-a încropit un tribunal/complet de judecată, i s-a intentat un proces, a fost judecat strâmb, torturat și asasinat. Scenariul pleacă de la acest proces”, a afirmat Gavriil Pinte.

Spectacolul este realizat de Teatrul radiofonic Radio România, în colaborare cu Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Muzica de Andi Dumitrescu, versuri de Lucian Vasilescu și Gavriil Pinte. Redactor și coordonator de proiect – Magda Duțu.

Intrarea la audierea spectacolelor radiofonice este liberă.

La ora 17:00, pe scena din sala Studio de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” vor urca actorii de la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, cu spectacolul „MAMĂ”, de Marta Barcelo.

În regia Marianei Cămărășan, spectacolul pare a fi un dialog surprins la prima repetiție: „Am să îndrăznesc să afirm că e bun, că e un spectacol excepțional și pentru că are o poveste unică: s-a născut la prima lectură. Nu la a doua, nu după repetiții, ci la prima întâlnire, în fața mea, cu nerostirea niciunui cuvânt-indicație. Un spectacol ale cărui imagini le veți regăsi în interiorul dvs. De văzut cu ochii închiși și cu inima deschisă”, a spus Mariana Cămărășan.

La ora 19:00, Teatrul Național „Marin Sorescu” de la Craiova prezintă spectacolul „Câine cu om. Câine fără om”, în regia lui Radu Afrim. Spectacolul e despre câini. Povești cu câini, prezentate de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goșu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran.

Reuniunea Teatrelor Naționale Românești include în programul său întâlniri cu oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului. Publicul de la Soroca se întâlnește astăzi cu scenaristul Ion-Costin Manoliu, de la Teatrul Radiofonic București, în cadrul proiectului Mold-Arte, programul „Spații Europene de Cultură”, organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Goethe-Institut București.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău