Reunificarea Ciprului | Liderii au părăsit negocierile fără să ajungă la o înțelegere

  • 22 Noiembrie 2016 12:01
Reunificarea Ciprului | Liderii au părăsit negocierile fără să ajungă la o înțelegere

Discuțiile între liderii celor două parți ale Ciprului s-au încheiat fără a se ajunge la o înțelegere și fără a găsi o soluție pentru unificarea statului divizat în urmă cu 42 de ani, potrivit anunțului Națiunilor Unite, scrie caleaeuropeana.ro.

Liderul cipriot grec, Nicos Anastasiades and și omologul său cipriot turc, Mustafa Akinci, s-au întâlnit într-o locație din Elveția încă de duminică, în cea de-a doua rundă de negocieri de luna această, însă ONU a anunțat marți că acestea au fost suspendate.

„În pofida eforturilor depuse, nu s-a putut ajunge la convergențele necesare privind criteriile de ajustare teritorială care ar fi reprezentat drumul către ultimul stadiu al discuțiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Aleem Siddique.

„Cele două părți au decis să se întoarcă în Cipru și să reflecteze la următorii pași.”

Elveția a oferit luna aceasta bunele sale oficii președintelui cipriot grec, Nicos Anastasiades și omologului său din partea controlată de Turcia, Mustafa Akıncı, în vederea ajungerii la un consens în ceea ce privește modalitatea prin care cele două state s-ar putea reunifica.

Țara este divizată din 1974 când armata turcă a invadat partea de nord a insulei ca reacție la o lovitură de stat ce viza alipirea Ciprului la Grecia, situație ce a îngrijiorat minoritatea turcofonă din insulă. Invazia a fost urmată de importante deplasări de populații, zeci de mii de persoane fiind obligate să își abandoneze bunurile de pe o zi pe alta.

De atunci, Republica Cipru, membră a UE din 2004, își exercită autoritatea numai asupra părții de sud, unde trăiesc ciprioții greci. Ciprioții turci trăiesc în nord, unde a fost autoproclamată Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută numai de Ankara.

În virtutea tratatelor internaționale, Turcia, Grecia și Marea Britanie, care dispun de baze militare pe insulă, sunt garanții securității insulei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
0,52
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău