REȚETA zilei: Rață pe varză
-
24 Aprilie 2016 14:27
![REȚETA zilei: Rață pe varză REȚETA zilei: Rață pe varză](https://media.radiochisinau.md/image/201604/640x360/radiochisinau_7083bd73daeec37af19ef52d9e1d3e62.jpg)
Este o rețetă foarte îndrăgită pe plaiurile răzeșilor, carnea de rață potrivindu-se cel mai bine cu o varză călită acrișoară.
Pentru început se pune carnea de rață într-un baiț obținut din iaurt, muștar, sare, oțet și usturoi. Se crestează carnea din loc în loc ca să intre bine aromele și să se facă mai repede. Se lasă așa să se hodinească, cam 12 ore, apoi se scurge bine de baiț și se pune în cuptor să se rumenească.
În timpul acesta se face varza. Se călește cu ceapă, piper boabe, câteva foi de dafin și este fiartă în borș de putină, cât să-i dea un gust acrișor. Se servește cu mămăliguță, ardei iute și câteva fire de pătrunjel verde.
Merge bine și o ulcică cu vin sau un păhărel de țuică.
- rețetă culeasă de Simona Lazăr de la Hanul Ancuței, județul Neamț
Sursa: antenasatelor.ro