Republica Moldova urmează să ratifice Acordul în domeniul securității sociale cu Italia și Grecia

  • 17 Noiembrie 2021 12:45
Republica Moldova urmează să ratifice Acordul în domeniul securității sociale cu Italia și Grecia

Cetățenii din Republica Moldova, care sunt angajați în câmpul muncii sau au desfășurat o activitate de muncă pe teritoriul Republicii Italiene sau a Republicii Elene ar putea beneficia de pensie din aceste state, la atingerea vârstei de pensionare. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, raportul la proiectele de lege privind ratificarea Acordurilor dintre Republica Moldova cu cele două țări.

Este vorba despre Acordul cu Republica Italiană în domeniul securității sociale, semnat la Roma pe 18 iunie 2021 și Acordul în domeniul securității sociale cu Republica Elenă, semnat pe 8 septembrie 2021.

Documentele stabilesc un cadru de garanții de securitate socială pentru lucrătorii migranți din Republica Moldova.

În baza acordurilor menționate, persoanele îndreptățite vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de afecțiuni generale, pensii și indemnizații de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzate de boli profesionale, pensii de urmaș.

Conform prevederilor, fiecare stat contractant va achita partea de pensie calculată proporțional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul propriu. Astfel, persoana va beneficia de prestațiile dobândite în statele în care și-a desfășurat activitatea, pe teritoriul statului de domiciliu.

Până în prezent, Republica Moldova a semnat acorduri de securitate socială cu 16 state, dintre care 14 sunt în vigoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Fum
Umiditate:80 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău