Republica Moldova trebuie să intensifice negocierile cu Gazprom

  • 18 Decembrie 2013 18:01
Republica Moldova trebuie să intensifice negocierile cu Gazprom

Republica Moldova trebuie să intensifice anul viitor negocierile cu Gazprom pentru semnarea unui nou acord de livrare a gazelor, pe o perioadă de 3-5 ani, a declarat azi la o conferință de presă președintele companiei Moldovagaz, Alexandr Gusev.

Contractul vechi a fost prelungit deja de câteva ori și e mai bine și mai sigur când există o înțelege pe termen mediu, a menționat Alexandr Gusev, citat de IPN.
 
În cadrul negocierilor cu Gazprom, s-a decis prelungirea pentru anul viitor a contractului de livrare a gazelor naturale în Republica Moldova. Semnarea acordului de prelungire a contractului ar putea avea loc la 25 decembrie la Moscova când se va întruni în ședință Consiliului de observatori al Gazprom. Referindu-se la prețul de achiziție a gazelor pentru 2014, Alexandr Gusev a spus că nu crede că vor interveni mari schimbări, nici în direcția majorării, nici în cea a reducerii.
 
Potrivit datelor Moldovagaz, datoria Republicii Moldova pentru gazele livrate constituie 5 miliarde de dolari, 90 la sută din aceasta revenind consumatorilor din regiunea transnistreană.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
19,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:60 %
Vint:0,45 m/s
Thu
19
Fri
18
Sat
21
Sun
21
Mon
20
Arhivă Radio Chișinău