Republica Moldova și România vor crea un forum comun pentru justiție

  • 11 Iunie 2013 14:32
Republica Moldova și România vor crea un forum comun pentru justiție

Ministerele Justiției din Republica Moldova și România vor crea un forum comun pentru justiție în cadrul căruia vor fi discutate bunele experiențe privind reforma din domeniu.

Ministrul justiției Oleg Efrim și omologul său român Robert Cazanciuc au declarat într-o conferință de presă că au luat această decizie marți, 11 iunie, urmând ca în scurt timp să fie semnate și actele de rigoare. 

În cadrul acestui forum, reprezentanții celor două părți se vor întâlni de două ori pe an - o dată la nivel de șef de instituții și o dată la nivel de experți - pentru a discuta realizările din domeniul justiției. Prima întrevedere ar putea avea loc la începutul anului viitor, a declarat Robert Cazanciuc.

Robert Cazanciuc a reafirmat intenția României de a continua să contribuie la reformarea justiției din Republica Moldova, ca parte a procesului de apropiere a țării de Uniunea Europeană. În alt context, el a anunțat că în curâțnd la Chișinău va efectua o vizită de lucru conducerea Autorității Cetășenești din România pentru a discuta în privința procedurilor și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei, încât să fie evitate orice neînțelegeri.

La rândul său, Oleg Efrim a subliniat importanța preluării experienței României în acest domeniu.

Ministrul Justiției din România, Robert Cazanciuc, întreprinde o vizită la Chișinău la invitația lui Oleg Efrim, care prevede întrevederi inclusiv cu procurorul general Corneliu Gurin și cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău