Sărbătoarea limbii române este strâns legată de procesele de renaștere națională din Republica Moldova de la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut. Primele drepturi cerute de basarabeni la mitingurile din perioada perestroikăi gorbacioviste  au fost declararea limbii române drept limbă de stat și revenirea la alfabetul latin. 

La 31 august 1989, Sovietul Suprem, adică Parlamentul a ceea ce pe atunci era încă Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, adoptă legea care decreta limba română, numită în document ”moldovenească”, drept limbă de stat. Concomitent se votează și trecerea de la grafia chirilică, introdusă în uz odată cu ocupația sovietică din 1940, la alfabetul latin. 

Începând cu 1990, 31 august a fost declarată sărbătoare a Limbii Române și marcată în fiecare an în Republica Moldova, cu mai mult sau mai puțin fast, în funcție de opțiunile geopolitice ale partidelor care s-au aflat la guvernare de-a lungul celor 27 de ani de independență. 

Limba română a fost consfințită la limbă de stat și în Declarația de Independență, votată de Parlament la 27 august 1991. 

În 1994 însă, Parlamentul de la Chișinău, condus de agrarieni, a schimbat denumirea oficială a limbii române în ”limbă moldovenească”. În 1996, președintele de atunci,  Mircea Snegur a avut o încercare de a readuce lucrurile la normalitate, inițiativă respinsă pe motiv că ar încuraja expansionismul românesc. 

Începând cu 2013, Ziua Limbii Române este marcată și în România.

Controversele legate de denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova continuă și astăzi. Constituția mai păstrează noțiunea de limbă moldovenească, deși Curtea Constituțională a decis, la 5 decembrie 2013, că denumirea corectă este cea de limbă română. Toate astea în condițiile în care limba rusă mai joacă încă un rol important în Republica Moldova, în special în mass-media dominată de posturi rusești.