Republica Moldova și blestemul istoriei ruse. Op-Ed de Anatol Țăranu

  • 01 Aprilie 08:44
Republica Moldova și blestemul istoriei ruse. Op-Ed de Anatol Țăranu

Războiul din Ucraina nu numai a reactualizat pericolul dependenței societății moldovenești de arhetipurile mentale și comportamentale caracteristice societății ruse, dar și a scos în evidență toate carențele fundamentale ale politicilor de stat privind consolidarea identității naționale în Republica Moldova, centrate pe conceptul moldovenismului antiromânesc...

Războiul actual declanșat de Rusia împotriva Ucrainei este, până la un anumit punct, asemănător cu războiul ruso-moldovenesc din 1992. Acum, ca și atunci, pretextul formal pentru începerea războiului a servit un conflict secesionist provocat de Moscova, fiind invocată necesitatea inventată a apărării drepturilor populației rusolingve. Evident, conflictele secesioniste din Moldova și Ucraina au avut anumite motivații de ordin intern, însă dacă nu exista implicarea Moscovei, confruntarea armată putea fi evitată. Dar în ambele cazuri s-a ajuns până la război, iar mașina propagandistică a Moscovei a lucrat la turații maxime, străduindu-se, nu fără succes, să vândă ambele războaie populației în interiorul Rusiei în avantajul domiciliaților de la Kremlin. Tradiția de secole a societății ruse constă în acceptarea deformării istoriei, astfel încât să servească mereu intereselor politice imperialiste ale regimului. De aici susținerea și influența de care se bucură politica lui Putin de refacere a „Rusiei istorice”, având conotații profunde în mentalul colectiv rus și nefiind defel un fenomen politic recent. La ora actuală peste optzeci la sută dintre cetățenii ruși susțin războiul din Ucraina, fiind convinși că armata rusă luptă în Ucraina împotriva naziștilor. Cam aceiași situație a fost și în 1992, când propaganda moscovită a validat percepția simplului cetățean rus despre așa numitele atrocități ale  „fasciștilor români” în Transnistria.

Acceptă războiul ca metodă de soluție politică

În cadrul fostei Uniuni Sovietice câteva generații de oameni au fost educați în spiritul „războaielor drepte” în care a biruit frăția de nezdruncinat a popoarelor sovietice, bazată pe mărinimia fără margini a fratelui mai mare – poporului rus. Eforturi propagandistice imense au fost depuse pe altarul biruinței poporului sovietic, în conformitate cu preceptele propagandei sovietice uniți pe interior de relații frățești ale diferitor etnii, asupra fascismului german. Ca rezultat, mainstreamul cultural rus acceptă războiul ca metodă de soluție politică. Prin aceasta se explică faptul că, deja pe exemplul războiul din Afganistan – un război nedrept, cotropitor pentru armata sovietică, a fost creat și acceptat de societate un narativ propagandistic enorm privind frățietatea foștilor „afganeji”, care în multe foste republici unionale își are continuitate până în zilele de azi. Această percepție s-a păstrat chiar dacă la câțiva ani după retragerea sovieticilor din Afganistan, mulți dintre acei care au luptat cot la cot împotriva modjahedinilor, s-au trezit pe diverse părți ale baricadelor în războaiele fratricide din interiorul fostei Uniunii Sovietice. Și mai pronunțat această practică s-a manifestat în timpul ambelor războaie din Cecenia, când societatea rusă a acceptat multiple atrocități ale militarilor, iar capitala Groznîi a fost asediată de armata rusă și aproape rasă de pe fața pământului, foarte mulți civili pierzându-și viața. Astăzi aceste metode de război sunt pe larg folosite în Ucraina. Mulți se întreabă cum se explică metodele barbare ale armatei ruse împotriva civililor, de unde vine această obsesie a ei pentru distrugerea orașelor pașnice, de unde vine această lipsă de scrupule în a ucide civili care fac parte chiar din lumea rusă, în contradicție flagrantă cu narativul propagandistic despre popoare fraterne?

Mareșalul Jucov ar putea fi mândru!

Răspunsul la această întrebare trebuie căutată în contextul cultural, politic, propagandistic, ideologic în care trăiește și este educat sociumul rusesc, începând de la cetățeanul simplu și ajungând la comandanții militari ruși de toate nivelele. Pentru Rusia experiența celui De-al Doilea Război Mondial în formarea viziunilor politice asupra războiului a reprezentanților tuturor păturilor societății este definitorie. În mod paradoxal, dacă ne uităm la istoria Rusiei, ei au distrus fără milă propriile orașe cu scopul păstrării capacității politice și militare de a riposta inamicului. Așa s-a întâmplat în timpul războaielor napoleoniene, când au fost incendiate marile orașe, cum a fost cazul Moscovei. Să ne aducem aminte de Chișinăul anului 1941, când sovieticii în retragere au dinamitat fără milă principalele edificii ale orașului. Este celebru în istorie îndemnul celui mai renumit mareșal rus Jucov, care îndrumând generalii din subordine pentru atacul Berlinului în 1945, ordona ofensiva fără a cruța viețile ostașilor sovietici, motivând că rusoaicele o să nască noi soldați în locul celor căzuți în luptă.

Trebuie de conștientizat că acest arhetip de gândire și comportamental în societatea rusă se bazează pe o tradiție culturală, istoriografică, literară, ideologică și propagandistică de sute de ani, reprodusă în permanență de propaganda oficială rusă. Mentalul colectiv rus se găsește instantaneu în prizonieratul propagandei de stat, iar această propagandă este alimentată nu doar de o întreagă tradiție culturală, ci și de felul în care este structurat regimul politic rus. O structură care, cu rare și scurte perioade de excepție, este unul eminamente autoritar. În cadrul unui asemenea regim politic, rușii, aidoma germanilor în timpul regimului nazist, dovedesc o remarcabilă capacitate de a lua cuvintele propriei propagande drept adevăr în ultima instanță.

Blestemul să nu înveți din propria istorie

O problemă fundamentală a societății ruse constă în capacitatea opacă de a-și absorbi critic propria istorie. În condițiile când tradiția rusească reiese din faptul că în toate momentele istorice definitorii Rusia a avut o poziție dreaptă, morală, ireproșabilă, orice interpretare critică a propriei evoluții istorice devine imposibilă. De aici percepția răspândită că Rusia este condamnată în această paradigmă mentală să nu învețe nimic din propriul trecut. Și acest adevăr rămâne în picioare chiar dacă în Rusia există oameni cu o interpretare critică a experienței istorice a propriei țări, însă acești oameni nu ajung niciodată în proximitatea factorului politic rusesc și nu îi pot influența deciziile.

Înțelegerea perfectă a stării societății ruse și perspectivelor evoluției ei într-un timp istoric sesizabil pentru implementarea unor paradigme de dezvoltare, este o condiție obligatorie pentru vecinii Rusiei. Istoria ultimelor treizeci de ani demonstrează că Rusia nu acceptă suveranitatea statelor post-sovietice. În Republica Moldova politica Kremlinului în acești ani a urmărit înghețarea conflictului transnistrean și permanentizarea prezenței sale militare pe teritoriul republicii în calitate de condiții de menținere a statului moldovenesc în zona de influență geopolitică a Moscovei. În preajma declanșării războiului în Ucraina,  Rusia a încercat să utilizeze conflictul transnistrean din Republica Moldova pe post de laborator pentru prepararea unor soluții de reglementare a conflictelor separatiste ce ar fi urmat să fie aplicate la o scară mai mare, în Ucraina. De fapt, se urmărea exportarea din Republica Moldova a unui model de federalizare către Ucraina.

Pericolul din zona separatismului transnistrean

Republica Moldova a rezistat presiunilor Moscovei și nu aplicat scenariul federalizării pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Însă acum, deja, Republica Moldova devine dependentă de termenii în care își va găsi soluție criza din Ucraina. Inițial, Moscova a urmărit dezmembrarea Ucrainei prin declararea unei salbe de republici în teritoriile ocupate. De aici și tactica militară de a cuceri orașele mari, pentru că aveau nevoie de capitale zonale pentru declararea republicilor. Însă rezistența ucrainenilor a dat peste cap aceste planuri rusești, cel puțin parțial, iar „federalizarea” Ucrainei cel mai probabil că fost depășită în obiectivele de război ale Rusiei.

Cu toate acestea, pericolul extinderii războiului peste Republica Moldova continue să persiste, acest pericolul venind din zona separatismului transnistrean. La moment dosarul transnistrean are mai multe variabile, inclusiv dacă armata rusă are un succes remarcabil în zona Odessei, ceea ce nu e cazul până acum, dar o posibilă joncțiune cu Transnistria, cu siguranță, va duce la o implicare aproape iminentă a armatei transnistrene în războiul din Ucraina. Chiar dacă în acest caz teritoriul Republicii Moldova din dreapta Nistrului nu va fi nemijlocit supus invaziei militare, însă situația politică internă în stat va suferi o deteriorare critică. În societatea moldovenească vor începe să se manifeste plenar arhetipurile mentale și culturale de tip stalinist și velicorus, moștenirea nefastă a trecutului colonial, dar până la moment amorțite de incertitudinile militare din Ucraina. Ele se vor dezlănțuii cu siguranță obținând conexiuni directe cu tăvălugul național-șovinist rus pornit de războiul din țara vecină. Cea ce se numește eufemistic coloana a cincea din Republica Moldova se va revanșa violent, decontând în termeni de răzbunare, și nu numai politică, toate umilințele reale, dar mai mult imaginare, ale perioadei de vârf a mișcării de renaștere națională din republică.

Inclusiv, scenarii sumbre

O asemenea perspectivă va face Republica Moldova grav dependentă de Rusia, iar la nivel societal va asigura reactivarea și perpetuarea statutului de superioritate etnopolitică si etnoculturală a etnicilor ruși și rusificați, în raport cu băștinașii români-moldoveni. În aceste condiții, așa-numita emancipare naționala a moldovenilor va sucomba definitiv, chiar dacă însemnele suveranității formale a statului moldovenesc ar putea fi păstrate. Deci, "conducerea majoritara" a moldovenilor în propriul stat se va preface definitiv într-o ficțiune, pentru că Republica Moldova, pur și simplu, va fi condusă de o elită minoritară străină. Războiul din Ucraina nu numai a reactualizat pericolul dependenței societății moldovenești de arhetipurile mentale și comportamentale caracteristice societății ruse, dar și a scos în evidență toate carențele fundamentale ale politicilor de stat privind consolidarea identității naționale în Republica Moldova, centrate pe conceptul moldovenismului antiromânesc. În lipsa unei politici identitare autentice, care nu poate fi alta decât panromânească, societatea și statul moldovenești rămân captivi moștenirii mentale și comportamentale coloniale, fiind la gradul critic vulnerabili în fața tendințelor revanșarde ale Moscovei. 

Sursa IPN.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
34,96
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:2,06 m/s
Tue
28
Wed
29
Thu
23
Fri
24
Sat
25
Arhivă Radio Chișinău