Republica Moldova s-ar putea confrunta cu un nou val de refugiați

  • 21 Decembrie 2022 14:13
Republica Moldova s-ar putea confrunta cu un nou val de refugiați

Cabinetul de miniștri s-a întrunit astăzi, 21 decembrie, în ședință în orașul Ștefan Vodă. În debutul reuniunii premierul Natalia Gavrilița a vorbit despre securitatea Rep. Moldova, evidențiind faptul că autoritățile iau în calcul toate scenariile posibile și riscurile de securitate la adresa țării, transmite Radio Chișinău.

Ministra de Interne, Ana Revenco, a spus că Rep. Moldova s-ar putea confrunta cu un nou val de refugiați în condițiile în care armata rusă continuă să bombardeze și să atace infrastructura critică energetică a Ucrainei, sistările alimentării cu energie fiind posibile și în Rep. Moldova. Cu detalii Ina Guțu.

În contextul războiului din Ucraina autoritățile de la Chișinău iau în considerare toate riscurile și se pregătesc de orice scenariu, a declarat premierul Natalia Gavrilița, în debutul ședinței cabinetului de miniștri.

”Au fost planuri de contingență și pentru valurile de refugiați și pentru soluționarea crizei logisticii, așa facem și în domeniul securității. De 300 de zile avem acest război fără sen în țara vecină și, din păcate, ne-am obișnuit să trăim în această stare de insecuritate și incertitudine, dar vom continua să fim alături de omeni și să asigurăm parcursul european al Rep. Moldova. acesta înseamnă investiții, prosperitate dar mai presus decât toate libertate, democrație și un stat care își respectă cetățenii”, a declarat Gavrilița.

Ministra de Interne, Ana Rvenco a vorbit despre pregătirea autorităților în eventualitatea unui nou val de refugiați.

”Temperaturile scad, înțelegem că aceasta ar putea determina, o dată cu atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina, ar putea declanșa și lipsuri de electricitate mai lungă, inclusiv pe teritoriul nostru. Ministerul de Interne va fi în continuare va fi pregătit să facă față tuturor situațiilor de urgență, așa cum a făcut-o până acum”, a spus Revenco.

Autoritățile locale din Ștefan Voda au fost printre primele care au intervenit în ajutarea refugiaților din Ucraina în primele zile de la declanșarea războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, la 24 februarie.

Prezent la ședința cabinetului de miniștri, primarul orașului Ștefan Vodă, Vladislav Cociu, a menționat că mii de ucraineni, care și-au lăsat în urmă casele au găsit refugiu în localitățile raionului, în special în primele zile de război.

”Am fost practic, cu foarte mulți refugiați peste noapte, în data de 24 februarie. Circa cinci mii de refugiați au trecut pe aici. În prezent au mai rămas 160. Îi integrăm în societate, în procesul didactic”, a menționat Cociu.

Premierul Natalia Gavrilița a apreciat modul și empatia cu care au acționat localnicii și autoritățile în gestionarea crizei refugiaților ucraineni.

”Căldura pe care acești oameni au văzut-o la Ștefan Vodă, solidaritatea tuturor, instituțiile statului, autorităților locale și naționale, ONG-uri, voluntari, organizații private, familii, oamenii de rând, ne-a creat o cu totul altă faimă”, a punctat premierul.

Anterior, miniștrii s-au întrunit în ședință la Bălți, Cahul, Ungheni și Edineț.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău