Republica Moldova ar putea intra în INCAPACITATE DE PLATĂ
-
09 Iunie 2015 12:58
Republica Moldova ar putea intra în incapacitate de plată dacă nu va semna de urgență un acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional.
Cel puțin așa consideră premierul Chiril Gaburici, care susține că lichidarea Băncii de Economii, Unibank și a Băncii Sociale constituie una dintre condițiile FMI pentru negocierea Acordului de împrumut cu autoritățile de la Chișinău. Declarația premierului este însă comentată în contradictoriu de unii analiști, care consideră că astfel se încearcă agravarea artificială a situației.
Lichidarea celor trei bănci implicate în dispariția unui miliard de dolari din sistemul bancar, este condiția impusă de Fondul Monetar Internațional pentru a semna un acord de împrumut cu Republica Moldova, a declarat premierul Chiril Gaburici în cadrul unei emisiuni la Pro TV. Potrivit lui Gaburici, în cazul în care un asemenea acord nu va fi semnat în timpul apropiat, Moldova ar putea intra în incapacitate de plată.
„În loc să vorbim despre studiile mele, ar fi bine să discutăm despre discuțiile cu FMI și despre Acordul pe care trebuie să-l semnăm, despre condițiile impuse, în special despre lichidarea celor trei bănci. Ar fi bine să discutăm despre faptul că Republica Moldova riscă să intre în default. Avem foarte puțin timp la dispoziție. Ne putem pomeni în situația când vom fi nevoiți să revedem numărul de angajați, prețurile”, a declarat Chiril Gaburici.
Și analistul economic, Viorel Gârbu este de aceeași părere, menționând că în cazul în care Republica Moldova va intra în incapacitate de plată, statul va fi nevoit să oprească implementarea reformelor începute anterior în domeniile cheie, fapt ce va pune în pericol capacitățile țării de dezvoltare pe viitor.
„Republica Moldova este într-o situație economică destul de precară. Suntem și așa la fund din punct de vedere economic și social. Avem un deficit bugetar de 4,5 miliarde de lei. Motivația primului ministru este una mai mult decât suficientă pentru a face astfel de declarații. Unde să mai cădem mai mult? Riscăm să intrăm în incapacitate de plată, fapt ce subminează capacitățile noastre de dezvoltare pe viitor”, a declarat Viorel Gârbu.
Expertul economic Roman Chirca susține însă că în pofida crizei din sistemul financiar-bancar cu care se confruntă Republica Moldova, declarațiile premierului nu sunt decât niște încercări de a crea panică, în condițiile în care nici Grecia, care a are o datorie de două ori mai mare decât Produsul intern brut, nu poate fi declarată în incapacitate de plată.
„Este un mixaj absolut incompetent într-o singură oală a mai multor aspecte. Am impresia că se încearcă crearea unor situații inexistente și de a crea panică. Recesiune economică – da, descreștere – da, dar nu colaps. Mi se par niște declarații absolut iresponsabile”, a declarat Roman Chircă.
Amintim că Acordul cu FMI urmează să fie discutat după alegerile locale din 14 iunie, când o delegație a instituției financiare internaționale urmează să viziteze Republica Moldova.