Republica Moldova ar putea anunța stare de urgență
-
16 Martie 2020 09:24
Comisia Situații Excepționale se va întruni în această după-amiază în ședință la care va fi discutată inclusiv oportunitatea necesității instituirii stării de urgență în Republica Moldova, a anunțat astăzi premierul Ion Chicu.
El a precizat că dacă la Comisie se va decide astfel, imediat va convoca ședința Guvernului după care va fi transmisă o adresare Parlamentului.
„Din cele ce discutăm se creează condițiile pentru a anunța această stare de urgență, care va permite autorităților statului să mobilizeze mai multe resurse, să poată acționa cu mai multe capacități pe toate ariile de combatere a acestei epidemii”, a declarat Ion Chicu.
De asemenea, Ion Chicu a vorbit despre unele acțiuni ale autorităților pentru a sprijini mediul de afaceri în condițiile pierderilor legate de Coronavirus. Printre acestea ar putea fi amânarea plăților pentru dobânzi la creditele bancare, sau, posibilitatea reducerii unor impozite.