Republica Moldova a semnat Tratatul Internațional privind schimbul de date în scopul verificării declarațiilor de avere
-
24 Octombrie 2023 08:22
Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și președintele Inițiativei Regionale Anticorupție, Laura Ștefan, au semnat astăzi la Chișinău Tratatul internațional privind schimbul de date în scopul verificării declarațiilor de avere. Acesta va permite autorităților moldovenești să verifice veridicitatea datelor din declarațiile de avere, comunică MOLDPRES.
Documentul reprezintă un mecanism de cooperare regională dintre statele semnatare, pentru a verifica declarațiile de avere ale funcționarilor publici.
"Prin acest instrument se va fortifica mecanismul național de verificare a datelor și se va contribui la un potențial mai mare în consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova. Deși legea prevede de mulți ani obligativitatea de a declara bunurile mobile și imobile, aflate atât pe teritoriul țării, cât și peste hotare, atestăm multiple situații când subiecții declarării nu o fac. Acest tratat reprezintă un mecanism de cooperare regională și va servi drept instrument pentru instituțiile statului de a solicita și transmite între statele semnatare date privind bunurile persoanelor, ceea ce e o garanție a simplificării procedurilor existente și o reducere a timpului, efortului și a resurselor autorităților statului”, a declarat ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
„Sper că tratatul va deschide calea unei cooperări reale între instituțiile de control administrativ din diferite jurisdicții”, a declarat după semnarea documentului, președintele Inițiativei Regionale Anticorupție, Laura Ștefan.
Conform Tratatului, datele pe care le pot schimba părțile includ informații preluate din bazele de date menținute de autoritățile publice sau de entități private cu privire la taxe și impozite, conturi bancare, titluri financiare, activități, companii, fonduri fiduciare și fundații, proprietăți imobiliare, autovehicule și alte echipamente mobile și drepturi de proprietate intelectuală.
Primele țări care au semnat acest tratat în martie 2021 au fost Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia.
În prezent, nouă state membre din regiune sunt parte a tratatului: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Macedonia, Muntenegru, Moldova, România și Serbia, plus un observator – Misiunea ONU în Kosovo.