Republica Moldova a încheiat prima etapă a negocierilor pentru aderare la UE

  • 04 Iunie 14:45
Republica Moldova a încheiat prima etapă a negocierilor pentru aderare la UE

Republica Moldova a încheiat prima etapă a negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană, evaluarea explicativă a legislației comunitare. În continuare, autoritățile așteaptă stabilirea datei Conferinței interguvernamentale care ar urma să aibă loc până la sfârșitul lunii iunie.

Vicepremierul pentru Integrare Europeană Cristina Gherasimov a precizat că screening-ul  explicativ a presupus analiza cadrului legal al UE vis-a-vis de cele 33 de capitole de politici ale blocului comunitar, pentru ca ulterior autoritățile de la Chișinău să înțeleagă cum să transpună această legislație în legislația națională.

După evaluarea explicativă a legislației Uniunii Europene, pe parcursul lunii iunie,  urmează să fie organizată Conferința Interguvernamentală care va permite avansarea către următoarea etapă – evaluarea legislației la nivel bilateral, a declarat ambasadoarea Rep. Moldova la Uniunea Europeană, Daniela Morari.

Rep. Moldova a depus o cerere de aderare la UE în martie 2022 și i s-a acordat statutul de țară candidată în iunie 2022. În decembrie 2023, Consiliul European a decis deschiderea negocierile de aderare.

Anterior, publicația Politico scria că negocierile de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la UE ar putea fi lansate formal pe 25 iunie, iar liderii europeni depun eforturi pentru ca Ungaria să ofere undă verde procesului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
13,24
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:1,03 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
20
Thu
21
Fri
23
Arhivă Radio Chișinău