Regulamentul privind racordarea la rețelele electrice a fost publicat în Monitorul Oficial

  • 28 Iunie 2019 12:26
Regulamentul privind racordarea la rețelele electrice a fost publicat în Monitorul Oficial

Regulamentul privind racordarea la rețelele electrice și prestarea serviciilor de transport și de distribuție a energiei electrice a fost publicat vineri, 28 iunie în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Regulamentul stabilește în particular etapele, procedurile, termenele și condițiile de racordare la rețelele electrice și condițiile de sistare a prestării serviciilor de transport sau de distribuție a energiei electrice.

Potrivit documentului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul să solicite racordarea instalației de utilizare la rețeaua electrică de transport sau de distribuție a operatorului de sistem care își desfășoară activitatea în limitele teritoriului autorizat prin licență. Pentru asta, solicitantul trebuie să depună o cerere și să încheie un contract de racordare. Cheltuielile în acest sens sunt suportate de solicitant.

Tot astăzi, În Monitorul Oficial a fost publicat și Regulamentul privind furnizarea energiei electrice.

Sursa:MOLDPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
16,07
Cer fragmentat
Umiditate:84 %
Vint:1,22 m/s
Fri
19
Sat
21
Sun
20
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău