Registrele de evidență a cadourilor din spitale sunt goale (Revista presei)

  • 07 Februarie 09:40
Registrele de evidență a cadourilor din spitale sunt goale (Revista presei)

Într-un editorial din Ziarul de Gardă, jurnalista Alina Radu scrie că „generația actuală are o sarcină grea, să construiască în Moldova un sistem european de guvernare, să scape de glodul corupției.

E un pic mai mult decât să te duci la lucru și să vii acasă, e obositor, e chinuitor, e o muncă prost plătită, dar e și o misiune, o datorie civică, subliniază autoarea. Oamenii care au trăit prin marile demolări, care au pornit din ruine și au participat la reconstrucții știu că nu e ușor, dar știu că e posibil. Părinții și bunicii noștri și-au trăit războaiele și demolările lor. Noi trebuie să construim și mai multă pace, o pace în care corupții nu vor mai putea construi nimic”, conchide Ziarul de Gardă.

Fostul deputat român, Cristian Rizea, condamnat pentru corupție în statul vecin, revine pe banca acuzaților la Chișinău, titrează portalul Anticorupție. Dosarul penal în care fostul deputat român, Cristian Mihai Rizea, este învinuit de procurorii din Chișinău pentru fals în declarații, va fi reluat de la început de către un alt complet de judecată, după o pauză de 5 luni. Prima ședință de judecată a fost programată pentru data 1 martie. Acesta este învinuit de procurorii moldoveni că a mințit când a declarat că nu are probleme cu legea atunci când i-au fost perfectate actele pentru cetățenia Republicii Moldova. La Judecătoria Chișinău mai bate pasul pe loc și dosarul de extrădare a lui Cristian Mihai Rizea, la solicitarea autorităților de la București care îl așteaptă pe deputatul fugar să-și ispășească pedeapsa. Timp de doi ani de când a fost pus pe rol la Judecătoria Chișinău, în dosarul de extrădare nu a avut loc nicio ședință lucrativă din cele 16 programate de magistrata Cristina Cheptea, scrie Anticorupție.

Cum arată pe hârtie lupta împotriva corupției în spitale. Europa Liberă constată că după 4 ani în care sunt obligatorii, registrele de evidență a cadourilor din spitale sunt goale. Acestea au fost gândite ca un instrument de transparență și de luptă împotriva corupției, însă, potrivit unora dintre directorii instituțiilor medicale, nu sunt decât „o farsă”. Singura instituție în care personalul medical a declarat cadouri este Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Directorul spitalului a refuzat, însă, să ne arate registrul, spunând că „ne ocupăm cu lucruri neserioase”. Europa Liberă i-a întrebat pe managerii de spitale dacă, în opinia lor, registrul cadourilor constituie un instrument real de luptă împotriva corupției. „Registrul cadourilor este o farsă. Există corupție adevărată în sistem, și în Moldova. Noi confundăm lucrurile. Dvs. credeți că problema este în aceste cadouri? Sunt lucruri mult mai importante”, a comentat directorul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Oleg Crudu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Tue
2
Wed
4
Thu
7
Fri
2
Sat
0

Ultimele știri

Un liceu din Șoldănești va beneficia în noul an de condiții mai bune de studiu, asigurate de UE

Un liceu din Șoldănești va beneficia în noul an de condiții mai bune de studiu, asigurate de UE

Cele mai bune universități din România în 2023. Clasamentul este realizat independent de un grup de experți din mai multe instituții de învățământ superior

Cele mai bune universități din România în 2023. Clasamentul este realizat independent de un grup de experți din mai multe instituții de învățământ superior

LIVE | Semnarea Memorandumului de înțelegere între Guvernul R. Moldova și Guvernul României privind dezvoltarea proiectelor strategice de infrastructură în domeniul energiei

LIVE | Semnarea Memorandumului de înțelegere între Guvernul R. Moldova și Guvernul României privind dezvoltarea proiectelor strategice de infrastructură în domeniul energiei

MALURI DE PRUT | Tana Foarfă, despre nevoia unei strategii comune împotriva populismului: Viitorul european al R. Moldova depinde de viitorul european al României (Audio)

MALURI DE PRUT | Tana Foarfă, despre nevoia unei strategii comune împotriva populismului: Viitorul european al R. Moldova depinde de viitorul european al României (Audio)

Incendiu izbucnit la un garaj din centrul Chișinăului. Două echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea acestuia

Incendiu izbucnit la un garaj din centrul Chișinăului. Două echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea acestuia

Recentele proteste ale fermierilor au adus noi turbulențe în relațiile cu autoritățile, experți

Recentele proteste ale fermierilor au adus noi turbulențe în relațiile cu autoritățile, experți

R. Moldova va beneficia de asistență financiară în valoare de 40 de milioane de dolari din partea BIRD, pentru modernizarea și îmbunătățirea serviciilor de reabilitare a pacienților

R. Moldova va beneficia de asistență financiară în valoare de 40 de milioane de dolari din partea BIRD, pentru modernizarea și îmbunătățirea serviciilor de reabilitare a pacienților

Biroul politici de reintegrare își exprimă îngrijorarea față de încălcările „grave și sistematice” ale drepturilor omului care au loc în regiunea transnistreană

Biroul politici de reintegrare își exprimă îngrijorarea față de încălcările „grave și sistematice” ale drepturilor omului care au loc în regiunea transnistreană

Șeful diplomației de la Kiev, Dmitro Kuleba, a avertizat că lipsa unui consens cu privire la deschiderea negocierilor cu Ucraina va avea „consecințe dezastruoase”

Șeful diplomației de la Kiev, Dmitro Kuleba, a avertizat că lipsa unui consens cu privire la deschiderea negocierilor cu Ucraina va avea „consecințe dezastruoase”

Premiile Aspen 2023: Președinta Maia Sandu a primit Premiul „Mihnea Constantinescu - Leadership bazat pe valori”

Premiile Aspen 2023: Președinta Maia Sandu a primit Premiul „Mihnea Constantinescu - Leadership bazat pe valori”

Arhivă Radio Chișinău