Regina Elisabeta a II-a împlinește marți 89 de ani

  • 21 Aprilie 2015 11:24
Regina Elisabeta a II-a împlinește marți 89 de ani

Regina Elisabeta a II-a împlinește marți, 21 aprilie, 89 de ani.

În mod tradițional, aniversarea regală se sărbătorește în luna iunie prin ceremonia oficială numită Trooping the Colour (paradă a unor corpuri de armată ale Marii Britanii și Commonwealth-ului).

Un alt eveniment va avea loc în 9 septembrie: va fi ziua în care Elisabeta a II-a va deveni monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria britanică, depășind-o pe regina Victoria, care a stat pe tron 63 de ani, șapte luni și două zile, informează Agerpres.

În culisele palatului regal, această longevitate ridică totuși unele probleme. După jubileul de diamant din 2012, Buckingham Palace a lansat o perioadă de tranziție ce urma să asigure lin o cvasi-regență a lui Charles. Agenda reginei cuprinde tot mai puține evenimente, fiul ei preluând ștafeta ca reprezentare, la fel ca prinții William și Harry. Însă nimic nu pare a se fi petrecut așa cum s-a prevăzut. Aparițiile oficiale ale lui Charles s-au înmulțit, însă el nu a renunțat la hobby-urile personale - ecologia, arhitectura, etc. Departe de imaginea monarhului neutru și imparțial, Charles nu ezită să își afirme opiniile personale. În cursul acestei luni, Curtea Supremă a decis să fie făcute publice scrisorile secrete pe care le-a trimis unor miniștri pentru a încerca să îi influențeze într-o direcție sau alta. În plus, nu a acceptat să își pună consilierii în subordinea palatului Buckingham. Nici William nu dorește să își lase ocupația de pilot de elicopter pentru a deveni personaj regal cu normă întreagă, sperând - încurajat de tatăl său - să își prelungească cât mai mult viața 'normală' cu Kate.

Deocamdată regina este cea care înmânează distincțiile și tot suverana este amfitrioana tradiționalelor garden parties de primăvară de la Buckingham. Vizita sa de stat la Paris de anul trecut a fost prezentată ca ultima călătorie oficială în străinătate, dar o nouă vizită este anunțată pentru luna iunie în Germania.

'Anunțata tranziție a deviat, apreciază un corespondent regal...Regina nu mai poate coborî scările fără să se sprijine de cineva. În fiecare dimineață, nu se știe dacă va putea să prezideze ceremoniile de învestitură, dar nu există nimeni care să preia ștafeta. Ne putem imagina că, după 90 de ani, va ieși o dată pe an la balcon și va trebui să apară, fiindcă altfel ar apărea zvonuri despre sănătatea ei.'

Așa încât, fiindcă nu se pune probleme abdicării, Elisabeta a II-a, a cărei mamă a trăit 101 ani, va trebui să găsească un nou tip de funcționare în ultima parte a domniei sale exemplare, comentează lefigaro.fr.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău