Regim fiscal simplificat pentru colectorii de produse agricole

  • 12 Noiembrie 2019 09:45
Regim fiscal simplificat pentru colectorii de produse agricole

Cabinetul de miniștri a avizat o inițiativă legislativă care prevede stabilirea unui regim fiscal simplificat pentru colectorii de produse agricole, în special nuci și fructe, transmite IPN.

Ministrul finanțelor, Natalia Gavrilița, a declarat că inițiativa legislativă vine să soluționeze problemele depistate în cadrul achizițiilor produselor agricole prin stabilirea unor reguli clare pentru persoanele fizice care colectează pe teritoriul Republicii Moldova produse agricole și obiecte ale regnului vegetal.

„Astfel, persoana fizică, colectorul, se va înregistra la Serviciul Fiscal de Stat, va achita contribuțiile de asigurări sociale și medicale, ulterior fiind în drept să activeze într-un regim fiscal simplificat, cu ținerea evidenței achizițiilor doar într-un registru”, a declarat Natalia Gavrilița.

Ministrul a mai spus că proiectul prevede că achitarea impozitului se va face cu reținerea la sursa de plată de către agentul economic care a recepționat produsele de la colector, cu întocmirea actului de achiziție. „Prin urmare, acest regim va avea de fapt un impact de facilitare a achizițiilor de produse agricole și va impulsiona exportul nucilor și al altor obiecte ale regnului vegetal”, a menționat Natalia Gavrilița.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău