Regele Charles va purta la încoronare o robă de aur, o mantie și o coroană care cântăresc 8 kilograme

  • 02 Mai 2023 17:27
Regele Charles va purta la încoronare o robă de aur, o mantie și o coroană care cântăresc 8 kilograme

Mai sunt patru zile până la încoronarea Regelui Charles al III-lea, care va avea loc în cadrul unei ceremonii fastuoase la abația Westminster din Londra. Regele va purta o mantie de aur, creată în 1911, pentru străbunicul său George al V-lea, scrie stirileprotv.ro.

În timpul slujbei, Regele va îmbrăca strat peste strat de veșminte strălucitoare, dintre care unele au fost create pentru străbunicul său, Regele George al V-lea.

Pentru momentul încoronării, regelui Charles i se va da o haină lungă, strălucitoare, cu mâneci aurii, numită Supertunica.

Fiul lui cel mare, Prințul William, îl va ajuta pe tatăl său să îmbrace haina ceremonială.

Roba a fost creată pentru George al V-lea în 1911 și a fost purtată la încoronări succesive, inclusiv de regretata Regina Elisabeta a II-a.

Cântărește aproximativ 2 kg, este confecționată din pânză de aur, fir de mătase învelit în foi subțiri din aur și argint și este brodată cu arabescuri stilizate și motive florale.

Peste Supertunică va purta o mantie lungă până la podea numită Mantia Imperială, sau Robe Royal, care a fost făcută pentru George al IV-lea în 1821 - și care cântărește 3-4 kg.

Mantia, care se prinde peste piept cu o clamă reprezentând un vultur și care este confecționată din aur, este inspirată de ansamblurile antice de încoronare, iar stilul său asemănător unui preot este menit să simbolizeze natura divină a regalității.

În plus față de greutatea robelor, Regele Charles va purta coroana regală care cântărește aproximativ 2,23 kg.

„Au în mod clar o semnificație istorică incredibilă, dar sunt și semnificative din cauza naturii sacre a utilizării lor în timpul părții de investitură a ceremoniei de încoronare”, a spus Caroline de Guitaut, inspector adjunct al Operelor de Artă ale Regelui.

Hainele sunt de obicei păstrate în Turnul Londrei și fac parte din regalia de încoronare.

Regele Charles va fi încoronat alături de regina consoartă Camilla în cadrul unei ceremonii fastuoase care va avea loc la Abația Westminster din Londra, în data de 6 mai.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău