Regatul Unit nu prelungește termenul de solicitare a rezidenței, dar va notifica persoanele eligibile să o facă în maxim 28 de zile

  • 23 Iunie 2021 19:25
Regatul Unit nu prelungește termenul de solicitare a rezidenței, dar va notifica persoanele eligibile să o facă în maxim 28 de zile

Guvernul britanic nu va prelungi termenul pentru solicitarea rezidenței în Regatul Unit, în cadrul procedurii #EUSettlementScheme destinată cetățenilor europeni, dincolo de data stabilită, 30 iunie 2021, a declarat miercuri Kevin Foster, secretar de stat în Ministerul de Interne britanic, relatează agențiile DPA și EFE, citat de AGERPRES.

Vor exista totuși câteva excepții, cum este cazul persoanelor cu probleme de sănătate, precum și cel al persoanelor eligibile pentru obținerea unui statut de rezident în Regatul Unit, dar care nu au solicitat încă acest statut. Persoanele identificate de guvernul britanic că se încadrează în această ultimă situație vor primi notificări să solicite un statut de rezident în cel mult 28 de zile.

Astfel de notificări vor fi transmise, de exemplu, lucrătorilor identificați în urma verificărilor efectuate la companii.

Printre celelalte categorii de persoane cetățeni europeni care, dacă au ''motive întemeiate'', vor putea solicita statutul de rezident în Regatul Unit și după 30 iunie se regăsesc copiii ai căror părinți nu au reușit să formuleze cererea sau persoanele a căror situație medicală nu le-a permis să se încadreze în termenul de solicitare a legalizării statutului în Regatul Unit.

În rest, orice prelungire a acestui termen după 30 iunie va conduce la și mai multă incertitudine și nu este o ''soluție'', a declarat presei Kevin Foster, respingând apelurile ca termenul de solicitare a rezidenței să fie extins pe motiv de pandemie.

În perioada scursă de la ieșirea Regatului Unit din UE cetățenii europeni și familiile lor au avut suficient timp să se înregistreze în cadrul procedurii #EUSettlementScheme pentru a continua să trăiască și să muncească în această țară, iar acum perioada de tranziție post-Brexit și libertatea de circulație (cu UE) s-au încheiat, a mai spus ministrul britanic.

Întrebat despre cele circa 400.000 de cereri pentru un statut de rezident depuse, dar care sunt încă în curs de procesare de către Ministerul de Interne britanic, el a dat asigurări că persoanele vizate nu-și vor pierde după 30 iunie drepturile în Regatul Unit, chiar dacă până la această dată nu primesc un răspuns.

Până la sfârșitul lunii trecute au fost primite din partea cetățenilor europeni în total circa 5,6 milioane de cereri pentru obținerea unui statut de rezident în Regatul Unit, majoritatea soluționate favorabil.

Conform datelor publicate de Ministerului de Interne britanic în luna mai, până la sfârșitul lunii martie 918.270 de cetățeni români au cerut un statut de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în cazul a 852.310 dintre ei cererea fiind aprobată.

Românii sunt pe locul doi, după polonezi, în ordinea numărului cererilor aprobate. Însă numai 33% dintre românii cu cererea aprobată au primit statutul de rezident permanent ('settled status'), ceilalți obținând statutul de rezident temporar ('pre-settled status'), în timp ce procentul polonezilor care au obținut statutul de rezident permanent este de 77%.

Statutul de rezident permanent poate fi obținut de persoanele care au trăit în Regatul Unit cel puțin cinci ani. Cele care au trăit în această țară mai puțin de cinci ani pot primit statutul de rezident temporar, ce poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reședință în Regatul Unit.

Odată cu ieșirea Regatului Unit din UE, cetățenii europeni care doresc să lucreze în această țară trebuie să solicite o viză prin noul sistem de imigrare bazat pe puncte. Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că poate vorbi limba engleză la un nivel intermediar B1, are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office și salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator este de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline).

Noul sistem de imigrare pe bază de puncte nu se aplică turiștilor și nici cetățenilor europeni care au obținut sau urmează să obțină statutul de rezident permanent sau de rezident temporar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:4,12 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău