Acum șapte ani electoratul votase în proporție de 52% în favoarea Brexit și, ca urmare, Marea Britanie a ieșit din UE pe 31 ianuarie 2020 și de la 1 ianuarie 2021 nu mai face parte din piața unică europeană, scrie G4Media.

Consecințele se simt din ce în ce mai puternic: sectoarele sănătății și educației au fost lovite de imposibilitatea recrutării imediate de personal din țările UE, acum fiind nevoie de obținerea unui permis de muncă pentru toate persoanele din țări străine, ceea ce a agravat criza de personal – e o criză de profesori, de medici, de asistenți medicali, de îngrijitori.

Susținătorii Brexit au câștigat multe voturi promițând că după ieșirea din UE, Marea Britanie își va putea controla frontierele și ca atare migrația. Nu numai că nu a fost așa, dar în 2022 migrația netă – imigrație minus emigrație – a depășit 600.000, record absolut. Canalul Mânecii a devenit mai mult ca oricând o poartă de intrare a migranților ilegali, cu toate măsurile legislative luat de guvernul Partidului Conservator.

La punctele de intrare în Regatul Unit s-au permanentizat cozile, fie pentru camioane care transportă bunuri, fie pentru persoane, iar birocrația pentru exportatori și importatori care au relații cu UE s-a înrăutățit, în pofida promisiunilor susținătorilor Brexit, cu toate consecințele asupra costurilor lor.

Marea Britanie a devenit mai puțin atractivă pentru investitorii străini, un exemplu fiind industria automobilului. Ford spune că ieșirea de pe piața unică a introdus „costuri inutile”, în timp ce Jaguar Land Rover spune că noile reguli sunt „nerealiste”. Stellantis, compania mamă a Citroën, Peugeot, Fiat și Vauxhall, au avertizat că ar putea fi nevoită să mute unele operațiuni în străinătate, deoarece noua birocrație face ca operațiunile din Marea Britanie să devină neviabile.

Crunt loviți au fost cercetătorii științifici. Guvernul a încercat să scoată Marea Britanie din majoritatea instituțiilor UE, Orizont Europa fiind o excepție. Marea Britanie a fost exclusă însă din 2020 din programul de colaborare științifică în valoare de 95,5 miliarde de euro, în ciuda faptului că universitățile și oamenii de știință au afirmat că este vital pentru competitivitate și inovare.

Un alt exemplu practic este roaming-ul. După 2021 abonații la rețelele din UK nu mai sunt exceptați de la tarife roaming când călătoresc în UE.

Dar Brexit a avut un efect destabilizator și asupra coeziunii Regatului Unit, cu Irlanda de Nord devenind nu doar mărul discordiei cu UE, ci și un fel de provincie semi-atașată UK. Din cauza frontierei cu Republica Irlanda, singura pe uscat cu UE, Irlanda de Nord a trebuit să rămână în piața unică europeană, ceea ce a impus practic o frontieră vamală în Marea Irlandei cu Marea Britanie, multe bunuri provenite de acolo fiind supuse controlului în provincie. Acest lucru a provocat protestele unioniștilor protestanți pro-britanici, care de peste doi ani refuză să participe la co-guvernarea provinciei alături de separatiștii pro-Republica Irlanda.

În cei șapte ani trecuți de la referendum nu mai puțin de cinci prim miniștri s-au perindat pe la numărul 10, Downing Street: David Cameron care a demisionat chiar în dimineața de 24 iunie 2016 când a fost anunțat rezultatul, urmat de Theresa May (2016 – 2019) care nu a fost capabilă să gestioneze negocierile cu UE în vederea unui acord post-Brexit, Boris Johnson (2019 – 2022) care a câștigat în fruntea Partidului Conservator o majoritate masivă în alegerile parlamentare din decembrie 2019 și a semnat acordul Brexit cu UE, după care mandatul său a devenit o farsă, sfârșind în abandonarea sa de către majoritatea deputaților Conservatori și demisie, Liz Truss (6 septembrie – 24 octombrie 2022), cel mai scurt mandat de prim ministru din istoria Marii Britanii, marcat de o incompetență pe scară largă și Rishi Sunak (din 24 octombrie 2022) a cărui legitimitate este pusă la îndoială de partizanii lui Johnson și care trebuie să gestioneze efectele negative pe termen lung ale Brexit menționate mai sus.

În final trebuie reamintit că UK este țara unde locuiesc peste cinci milioane de cetățeni UE, 10% dintre ei români, și care, chiar dacă au primit drept de rezidență, au fost într-un fel rupți de continent o dată cu țara de reședință, fiind și ei obligați să suporte neajunsurile Brexit. Ce e drept, ei au posibilitatea, față de cetățenii britanici, să se mute în oricare alt stat UE. Dar asta e mai ușor de zis, decât de pus în practică.