Referendum pentru independența Kurdistanului | Primele rezultate arată „da”

  • 26 Septembrie 2017 09:51
Referendum pentru independența Kurdistanului | Primele rezultate arată „da”

Secțiile de votare pentru referendumul asupra independenței Kurdistanului s-au închis luni la ora locală 19.00 (aceeași ca și ora României) și a început numărătoarea voturilor, relatează Reuters. Primele rezultate arată că peste 90% din voturi sunt în favoarea independenței, a comunicat comisia electorală din Erbil, capitala provinciei autonome Kurdistan din Irak. Rezultatele finale nu vor fi cunoscute, probabil, decât joi.

Prezența la vot a fost de 72%, a mai informat comisia, citată de DPA.

După vot, susținătorii independenței au sărbătorit pe străzile din Erbil până târziu în noapte, fluturând steaguri kurde, sunând din claxoane și lansând artificii.

Circa 5,2 milioane de votanți din Kurdistan au fost chemați să răspundă "da" sau "nu" la întrebarea: "Doriți ca Regiunea Kurdistan și zonele kurde din afara Regiunii să devină un stat independent?".

Guvernul regional din Kurdistan, condus de președintele Masoud Barzani, a organizat referendumul împotriva voinței guvernului irakian și a țărilor învecinate — Turcia, Iranul și Siria, pe teritoriile cărora trăiesc minorități kurde — și în ciuda avertismentelor Statelor Unite.

Luni, Iranul și-a închis frontiera cu Kurdistanul irakian. Un purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran a precizat că măsura a fost luată la cererea Irakului. În aceeși zi, armatele turcă și irakiană au început exerciții militare la frontiera comună. Reuters menționează că Ankara și Bagdadul își coordonează măsurile împotriva regiunii autonome kurde din Irak, ca reacție la referendum.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău