Recep Erdogan devine preşedinte al fondului suveran şi concediază tot managementul

  • 12 Septembrie 21:58
Recep Erdogan devine preşedinte al fondului suveran şi concediază tot managementul

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan s-a autoproclamat preşedinte al fondului suveran turc şi a concediat întreg managementul superior care l-a condus timp de doi ani, invocând inactivitatea conducerii, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

Zafer Sonmez, care conducea diviziile Turcia şi Africa ale structurii de investiţii deţinute de guvernul malezian – Khazanah Nasional Bhd – a fost numit manager general al fondului suveran turc.

Ministrul finanţelor şi trezoreriei, Berat Albayrak, ginerele lui Erdogan, va fi de asemenea în noul board, potrivit unui decret prezidenţial. Schimbarea vine la doi ani după ce fondul a fost înfiinţat în încercarea de a capitaliza activele statului. În ultimii doi ani, totuşi, scopul şi strategia fondului nu au fost clar definite, iar haosul din instituţie a dus iniţial la concedierea executivului care conducea structura.  

Decizia lui Erdogan îi oferă influenţă asupra încă unei instituţii financiare cheie în stat. Erdogan a promis în cadrul unui interviu din luna mai să exercite o putere şi mai mare asupra politicilor economice, după ce a fost investit cu puteri executive extinse în urma alegerilor din luna iulie.

Preşedintele turc a livrat imediat pe această promisiune şi a concediat toată garda veche a politicilor economice din ţară, care au ghidat mecanismele financiare încă din 2002, şi s-a autoinvestit cu dreptul de a face numiri la şefia băncii centrale şi la şefia altor organizaţii din stat.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chişinău
25 °C
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:2,1 m/s
Joi
17 °C
Vin
19 °C
Sâm
19 °C
Dum
21 °C
Lun
18 °C

Curs oficial BNM 19 Septembrie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.6156 0.0532
USD 16.7892 0.0146
RON 4.2193 0.0055
UAH 0.5969 -0.0000
RUB 0.2479 0.0017
Arhivă Radio Chișinău