Real Madrid va avea un nou antrenor
-
26 Mai 2015 09:42
Spaniolul Rafa Benitez, actualul antrenor al echipei italiene de fotbal SSC Napoli, este considerat de presa iberică principalul favorit pentru preluarea conducerii tehnice a formației Real Madrid, care l-a demis luni pe italianul Carlo Ancelotti.
Informația a fost confirmată inclusiv de impresarul lui Ancelotti, Ernesto Bronzetti, care a declarat pentru Rai Sport că 'Rafa Benitez va fi antrenorul lui Real Madrid în proporție de 99 la sută', scrie Agerpres.
În ceea ce îi privește pe Carlo Ancelotti, impresarul a precizat că acesta 'își va lua un an de pauză'. 'Aceasta este intenția sa', a adăugat Bronzetti, care a dezvăluit totodată că 'unii dintre jucătorii lui Real au plâns' după anunțul concedierii antrenorului cu care au câștigat Liga Campionilor în 2014.
Carlo Ancelotti a postat, la rândul său, un mesaj pe contul său Twitter, în care a precizat: 'Nu voi uita niciodată spiritul acestor doi ani fantastici de la Real Madrid. Mulțumesc clubului, suporterilor și jucătorilor mei'.
Tehnicianul italian, care a adus 'La Decima' (a 10-a cupă de campioană europeană) în vitrina lui Real Madrid, la finalul sezonului 2013/2014, a fost concediat de președintele Florentino Perez după ce madrilenii au încheiat acest sezon fără niciun trofeu câștigat.
'Noul antrenor va fi cunoscut săptămâna viitoare. Ideal ar fi să vorbească spaniolă', a afirmat la rândul său Florentino Perez, întărind astfel speculațiile referitoare la posibila numire a lui Rafa Benitez.
În vârstă de 55 ani, Benitez a evoluat ca jucător la echipa secundă a clubului Real Madrid, Castilla, fără să facă însă pasul către prima echipă, jucând apoi la echipe modeste, înainte de a-și începe cariera de antrenor, la doar 26 de ani, la echipa de rezerve a clubului madrilen. Ulterior, el a pregătit cluburi de top din Europa, între care Valencia, Chelsea, Liverpool și Inter Milano, cu care a cucerit numeroase titluri și trofee, fiind unul dintre cei mai bine cotați tehnicieni ai momentului.