Reacția Tiraspolului la inițiativa lui Igor Dodon privind organizarea unui referendum referitor la reintegrarea R.Moldova

  • 20 Septembrie 2018 14:32
Reacția Tiraspolului la inițiativa lui Igor Dodon privind organizarea unui referendum referitor la reintegrarea R.Moldova

Propunerea înaintată de președintele Igor Dodon referitor la organizarea unui referendum privind reintegrarea R. Moldova "contravine principiilor de bază ale democrației și nu are nimic de-a face cu mecanismul realist de a găsi formula finală pentru soluționarea politică a conflictului", susțin reprezentanții Tiraspolului.

Potrivit agenției INFOTAG, așa-zisul minister de externe din stânga Nistrului susține că însăși ideea unui referendum "este destul de progresivă pentru sistemul politic moldovenesc", "un nou cuvânt în politica R. Moldova", dar consideră că "judecând după protestele poporului, mult mai necesară ar fi punerea la vot la nivel național a problemelor cu adevărat importante pentru cetățeni, legate de definirea vectorului de dezvoltare ulterioară a însăși R. Moldova".

În același timp, administrația ilegală din stânga Nistrului amintește că "în Transnistria, în cei 28 de ani de independență, au avut loc șapte referendumuri cu privire la problemele de importanță de stat, inclusiv aprobarea cursului de independență, adoptarea Constituției, precum și consolidarea vectorul său de dezvoltare ulterioară, aprobat prin referendumul din 17 septembrie 2006, care este independența și aderarea liberă la Federația Rusă".

"Poporul Transnistriei, ca purtător al suveranității și singura sursă de putere, și-au făcut deja alegerea liberă, independentă", se spune în comentariu.

Referindu-se la declarațiile lui Igor Dodon conform cărora după referendum va urma retragerea trupelor rusești din regiune, reprezentanții Tiraspolului au declarat că "prezența militarilor ruși în Transnistria este consolidată în Transnistria și la nivel legislativ în baza rezultatelor referendumului național din 1995, iar partea transnistreană este categoric împotriva retragerii lor".

Amintim că Igor Dodona declarat că după alegerile parlamentare „orice formă de reintegrare a R.Moldova, de conviețuire împreună va fi discutată cu toți cetățenii Republicii Moldova în cadrul unui referendum”. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:4,12 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău