Reacția șefului ONU, Antonio Guterres, după ce Israelul l-a declarat persona non grata
-
03 Octombrie 08:37
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri, în fața Consiliului de Securitate, atacul cu rachete balistice al Iranului asupra Israelului de marți seară, transmite agenția EFE, potrivit Agerpres. Mesajul acestuia vine după ce Israelul l-a declarat „persona non grata”.
Acest atac, în care au fost lansate circa 200 de rachete, multe dintre ele interceptate de sistemele antiaeriene israeliene și de cele americane, altele căzând peste baza aeriene israeliene fără a provoca pagube, „nu contribuie cu nimic la sprijinirea cauzei poporului palestinian sau la diminuarea suferinței sale”, a estimat Guterres, transmite Digi24.
Atacul a fost descris de Teheran drept o acțiune de represalii față de campania militară israeliană contra grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah și față de uciderea liderului acestei grupări, Hassan Nasrallah, a altor comandanți ai acesteia, precum și a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat la Teheran în iulie.
În intervenția sa în Consiliul de Securitate al ONU, reunit de urgență pentru examinarea situației din Liban, unde armata israeliană a efectuat bombardamente puternice în ultimele zece zile și a lansat acum o operațiune terestră împotriva grupării Hezbollah, Antonio Guterres a deplâns că „incendiul terifiant din Orientul Mijlociu se transformă într-un infern”.
El a avertizat totodată că „fiecare escaladare a servit drept pretext pentru următoarea” și a amintit că atacurile miliției libaneze Hezbollah și ale Israelului încalcă rezoluțiile ONU. „Nu putem pierde din vedere prețul teribil al acestui conflict pentru civili și nici nu putem privi în altă parte în fața încălcărilor sistematice ale dreptului umanitar internațional”, a mai subliniat secretarul general al ONU.
Guterres nu a comentat însă anunțul făcut mai devreme de ministrul israelian de externe Israel Katz, care a spus că secretarul general al ONU a fost declarat „persona non grata” în Israel și are de acum înainte interdicție de intrare în această țară pentru că nu a condamnat fără echivoc atacul iranian.
Citește și:â
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres