Reacția PSRM la moțiunea asupra politicilor în domeniul sănătății publice

  • 30 Iunie 2020 15:12
Reacția PSRM la moțiunea asupra politicilor în domeniul sănătății publice

Deputata Ruxanda Glavan este acuzată că ar fi de vină pentru insuficiența laboratoarelor pentru prelevarea probelor la COVID-19. În cadrul unui briefing de presă, deputatul socialist Vladimir Odnostalco, a declarat că posibilitatea de a realiza cât mai multe teste a fost limitată încă pe timpul când Ruxanda Glavan era în funcția de ministru al sănătății și a semnat un ordin de reorganizare și lichidare a unor laboratoare. Din cele 26 de laboratoare existente atunci, au rămas doar 10, precizează parlamentarul, citat de IPN.

Deputatul spune că fosta ministră a sănătății a fost cea care, în 2017, a inițiat creșterea prețurilor la serviciile medicale. Ca rezultat, prețurile au fost ridicate și cu 300 de procente, spune Vladimir Odnostalco. Drept exemplu, tariful pentru scoaterea unui dinte a crescut de la 109 lei la 302 lei. În acest context, deputatul susține că declarațiile Ruxandei Glavan și ale grupului parlamentar Pro Moldova, că prețurile la serviciile medicale sunt mari din cauza politicilor guvernamentale în domeniul sănătății, sunt nefondate.

Fracțiunea PSRM a venit cu această recție după ce Grupul parlamentar Pro Moldova a înaintat o moțiune asupra politicilor, acțiunilor și inacțiunilor guvernamentale în domeniul sănătății publice pe data de 18 iunie curent. Atunci deputata Ruxanda Glavan a menționat că înaintarea moțiunii simple a fost condiționată de managementul defectuos în gestionarea pandemiei provocată de noul tip de coronavirus și starea deplorabilă în care se află sistemul de sănătate al țării.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău