Noul ambasador al R.Moldova în Italia și-a prezentat scrisorile de acreditare

  • 07 Iulie 2020 15:02
Noul ambasador al R.Moldova în Italia și-a prezentat scrisorile de acreditare

Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, Anatolie Urecheanu, și-a prezentat ieri scrisorile de acreditare președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Quirinale din Roma, anunță, într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

Înmânarea scrisorilor a fost urmată de o audiență privată, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii privind dialogul moldo-italian, precum și ultimele evoluții pe plan regional.

„Ambasadorul Urecheanu s-a referit la prioritățile mandatului său, evidențiind importanța aprofundării în continuare a bunei cooperări între cele două state pe diverse domenii printre care dimensiunea integrării europene a Republicii Moldova, susținerea eforturilor de reglementare a conflictului transnistrean, impulsionarea schimburilor comercial-economice. Protecția drepturilor cetățenilor și colaborarea strânsă cu numeroasa comunitate moldovenească din Italia reprezintă o legătură puternică între țările noastre, fiind de asemenea o preocupare permanentă a activității misiunii diplomatice”, se arată în comunicat. 

Președintele Sergio Mattarella a adresat felicitări noului ambasador al Republicii Moldova, urându-i succes în misiunea sa și asigurându-l de întreg sprijinul din partea autorităților italiene în exercitarea mandatului.

 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău