Reacția Procuraturii Generale la solicitarea privind audierea lui Alexandr Stoianoglo în plenul Parlamentului
-
26 Noiembrie 2020 15:07
Procuratura Generală a venit cu o reacție la solicitarea privind audierea lui Alexandr Stoianoglo în plenul Parlamentului.
„Înțelegem interesul viu al forului Legislativ pentru subiectul fraudei bancare, care chiar și în condițiile unui val de blocaje, a avansat esențial. Înțelegem, totodată, că acest fapt i-a deranjat atât pe cei implicați în mușamalizarea anterioară a dosarului, cât și pe beneficiarii fraudei, care recurg la orice metodă pentru a-l înlătura pe actualul Procuror General, scăpând astfel, de răspundere penală. La fel, le înțelegem și eforturile în a afla cât mai multe detalii din anchetă pentru a-și construi tacticile ulterioare de apărare. Procuratura însă, nu le va da ”muniție” și va duce investigația până la final, supunându-se doar Legii, iar rezultatele aducându-le la cunoștința societății, lucru pe care-l preconizăm în timpul cel mai apropiat”, se arată în comunicatul instituției.
Parlamentul l-a invitat astăzi pe procurorul general Alexandr Stoianoglo pentru a participa săptămâna viitoare la audieri în privința dosarului legat de frauda bancară din 2014.