Războiul hibrid purtat de Rusia în Ucraina se va extinde în Republica Moldova ?

  • 24 Martie 2016 23:29
Războiul hibrid purtat de Rusia în Ucraina se va extinde în Republica Moldova ?

Războiul hibrid purtat de Rusia în Estul Ucrainei s-ar putea extinde și în Republica Moldova în cazul în care comunitatea internațională nu va reacționa rapid și conștient.

De această părere sunt participanții la Masa rotundă cu genericul „Forme de conflict în spațiul post-sovietic: lecții de învățat pentru Ucraina și Republica Moldova”. Pentru a nu permite escaladarea situației, experții sugerează autorităților de la Chișinău renunțarea la statutul de neutralitate și întărirea capacității de apărare a țării.

După acțiunile din Donbas și Crimeea, următoarea țintă a războiului hibrid dus de Federația Rusă, ar putea fi Republica Moldova, în special regiunea transnistreană,  consideră directorul adjunct al Centrului de Studii al Armatei din Ucraina, Mikhailo Samus. Mai mult, consideră expertul, Rusia ar ținti și mai departe, iar prin instalarea sistemelor de rachete pe teritoriile ocupate, va încerca să țină sub control întreaga Europă, intimidând astfel Statele Unite ale Americii, care fără un plan bine structurat de acțiuni și-ar putea pierde influența în această parte a lumii.

”Rusia demonstrativ și-a instalat deja sisteme de rachete în regiunile ocupate din Estul Ucrainei. De ceva vreme Moscova a început să amenințe România și Republica Moldova. În acest fel ea încearcă să intimideze SUA și NATO. Acestea, se pare că încă nu au un plan concret în situația dată și dacă vor tărăgăna prea mult, solidaritatea euroatlantică ar putea fi compromisă” a declarat Mikhailo Samus.

Pentru a face față unui eventual conflict în zonă și a nu permite repetarea scenariului ucrainean în Republica Moldova, autoritățile de la Chișinău ar trebui să întărească sistemul național de apărare până la standardele NATO, consideră vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe Victor Juc. O altă opțiune ar putea fi renunțarea la statutul de neutralitate, odată cu redimensionarea arhitecturii de securitate în arealul est-european.

De asemenea experții au menționat că pericolul anexării Transnistriei de către Rusia rămâne în continuare unul foarte ridicat, care ar putea să „înghită” și  regiunea Odessa. Doar un parteneriat între Kiev și Chișinău ar putea contracara un asemenea scenariu, creând un precedent pentru viitoarea soluționare a conflictului din estul Ucrainei.

”Dacă la Chișinău nu ar fi această guvernare coruptă și iresponsabilă, un parteneriat sănătos cu Kievul ar permite rezolvarea pe cale pașnică a problemei transnistrene. Aceasta ar crea un precedent pentru soluționarea conflictului din regiunile Donețk și Luhansc, și eventual problema Crimeei”, a declarat analistul politic Oazu Nantoi.

Masa rotundă cu tema ”Forme de conflict în spațiul post-sovietic: lecții de învățat pentru Ucraina și Republica Moldova” a fost organizată de Centrului de Informare și Documentare NATO la Chișinău, cu susținerea Ambasadei Ucrainei și Academiei de Științe a Moldovei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
23,29
Nori împrăștiați
Umiditate:52 %
Vint:3,6 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău